Baba:Juriştii trebuie să vadă dacă abrogarea HG privind UMF Tg. Mureş nu produce mai multe probleme

Autori: Aurelia Alexa , Livia Ispas 04.05.2012

"E un domeniu foarte tehnic, rămâne ca juriştii să stabilească dacă o HG care a produs deja efecte poate să fie abrogată fără a crea mai multe probleme. Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă în acest moment este că a reînceput dialogul între linia română şi cea maghiară", a spus Cătălin Baba, la prezentarea bilanţului mandatului său de ministru al Educaţiei.

El a precizat că Senatul UMF Târgu Mureş a aprobat modificarea Cartei şi introducerea în acest document a liniei maghiare de studiu, condiţie esenţiale pentru o Cartă şi o universitate multiculturală.

"Ce vreau să spun este că acum în Târgu Mureş au loc discuţii care vor duce la o înţelegere între linia română şi cea maghiară", a mai spus ministrul demis al Educaţiei.

Premierul desemnat Victor Ponta a susţinut, miercuri, că nu s-a discutat în PSD despre anularea HG privind UMF Târgu Mureş, el precizând că aceste discuţii vor avea loc în USL şi că i s-ar părea neserios din partea sa să vorbească şi să se comporte ca şi cum ar fi la guvernare.

Anterior, surse din PSD au declarat pentru MEDIAFAX că premierul desemnat Victor Ponta le-a spus, miercuri, membrilor Consiliului Executiv Naţional (CExN) al PSD, că prima decizie a Guvernului său după învestire va fi să anuleze HG privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că "este convenit" faptul că în prima şedinţă a Guvernului Ponta va fi abrogată Hotărârea de Guvern privind UMF Târgu Mureş.

El a arătat că PNL este interesat să discute cu reprezentanţii maghiari din mediul academic, dar nu cu UDMR, pe tema autonomiei universitare.

Întrebat dacă nu riscă USL să nu mai aibă o colaborare cu UDMR pe plan parlamentar, prin această decizie, Crin Antonescu a afirmat: "Nu este visul vieţii mele de politician să am colaborare cu UDMR în plan parlamentar. Apreciez colaborarea cu oricine, am colaborat în mai multe rânduri cu UDMR, şi la putere şi eu, care sunt mai bătrân, şi în opoziţie. Noi nu luăm decizii în funcţie de sprijinul sau colaborarea UDMR, UNPR, PSD sau PNL".

Hotărârea de guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureş a fost aprobată la sfârşitul lunii martie de Cabinetul Ungureanu.

Actul normativ stabileşte că la universitate va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză.

Respectiva HG a fost una dintre temele moţiunii de cenzură a USL în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu.