Argus în epoca lui Cătălin Chelu: profitul s-a redus la jumătate

Autor: Gabriel Razi 07.05.2012

Argus Constanţa, un jucător de top zece pe piaţa locală a uleiului vegetal, a încheiat anul trecut cu un profit net de 7,9 milioane lei (1,8 mil. euro), la jumătate faţă de rezultatele din 2010. Scăderea profitului a venit în contextul unui avans de 30% la 46,6 milioane euro al costurilor cu achiziţiile de materie primă.

Aceste rezultate sunt primele după ce controversatul om de afaceri Cătălin Chelu a preluat controlul companiei. Numele lui a fost legat de mai multe scandaluri de fraudă, a fost anchetat şi arestat la începutul anului trecut în dosarul "Mită la Interne" după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să-l mituiască pe fostul secretar de stat de la Interne Dan Fătuloiu. Cum explică însă oficialii Argus creşterea costurilor cu materia primă?

"Pe fondul preţului ridicat la cereale şi oleaginoase, datorită recoltelor slabe din Federaţia Rusă, care este considerat un exportator tradiţional de seminţe oleaginoase şi ulei vegetal, preţul la floarea soarelui pe pieţele internaţionale a fost foarte ridicat comparativ cu nivelurile de preţ raportate în anul precedent. Argus a achiziţionat floarea soarelui la un nivel de preţ care a urmărit pe de o parte preţurile practicate de ceilalţi procesatori iar pe de altă parte preţurile practicate de firmele exportatoare", explică situaţia oficialii Argus într-un raport postat pe site-ul companiei.

Oficialii producătorului precizează că achiziţiile de materie primă au fost făcute anul trecut în intervalul septembrie-noiembrie. Ei nu spun însă dacă compania a reluat materia primă de pe piaţa internă sau din import şi nici preţurile la care s-au făcut achiziţiile.

În acest context costurile în creştere cu materia primă ale Argus sunt suprinzătoare în condiţiile în care datele INS arată că preţul florii-soarelui a fost în intervalul octombrie-noiembrie 2011 de 1,43 lei/kilogram - nivel similar cu cotaţiile medii din anul precedent.

 

Pe plus la cifra de afaceri şi export

 

Dacă profitul net al producătorului de ulei s-a redus anul trecut la jumătate, nu acelaşi trend a fost urmat şi de cifra de afaceri a companiei. Argus Constanţa a închis bilanţul pe 2011 cu o cifră de afaceri de 55 milioane de euro, cu 6,5% mai mare decât cea din anul precedent.

Într-un ton similar au mers şi încasările din livrările pe care Argus le-a făcut la export. La sfârşitul anului trecut în conturile producătorului s-au strâns din business-ul pe această linie 5,4 milioane euro, în creştere cu 36% faţă de anul precedent. Şi alţi producători de ulei au mizat anul trecut pe export în condiţiile în care per total livrările de ulei în străinătate au totalizat 191 milioane de euro la sfârşitul lui 2011, cu 72% peste exporturile din anul precedent.

 

Ce spun despre piaţă

Piaţa locală a uleiului vegetal s-a redus cu 20% în volum anul trecut, notează reprezentanţii Argus în raport. În bani, piaţa uleiului în România este evaluată la 350-400 milioane de euro, potrivit unor estimări anterioare.

"Potrivit raportărilor M.M.R.B (în prezent Nielsen România - n. red.), Argus se menţine la finalul anilui 2011 pe locul doi, după producătorul Bunge", afirmă oficialii Argus.

Uleiurile îmbuteliate acoperă două treimi din vânzările Argus, acest segment este însă în scădere în cadrul vânzărilor în condiţiile în care în 2009 livrările pe această linie acopereau peste 70% din rulaje.

Compania vinde pe piaţa locală uleiuri vegetale sub brandul Argus, Tomis şi Sora Soarelui.

"Uleiul îmbuteliat se comercializează în principal pe piaţa internă în cadrul reţelelor de hypermarket-uri şi celor de tip cash and carry precum şi prin intermediul distribuitorilor regionali. Ponderea reţelelor de magazine de tip hypermarket şi a celor de tip cash and carry, în totalul vânzărilor este de peste 70%".

Argus concurează în România cu jucători multinaţionali precum Cargill, Bunge sau Expur dar şi cu afaceri puse pe picioare de antreprenori români printre care se numără Prutul Galaţi (marian Andreev), Ulerom (Adrian Porumboiu) sau Ardealul Carei (mai multe persoane fizice).