Cernea, Wu Xing: Căutăm locaţii noi pentru restaurante, dar ne vom extinde prudent

Autor: Ioan Dornescu 28.05.2012

Lanţul de restaurante cu specific chinezesc Wu Xing, care face şi livrări la domiciliu, va deschide o unitate în mall-ul Park Lake, negociază intrarea în cel din Băneasa şi vizează alte centre comerciale şi zone cu trafic pietonal intens, dar extinderea va fi realizată prudent, din cauza crizei.

"Avem un contract pentru mall-ul Park Lake, proiect care va fi finalizat undeva la sfârşitul lui 2013. Vrem să intrăm şi în Băneasa Mall, dar momentan suntem în aşteptare şi derulăm negocieri. Ne interesează mall-urile şi zonele cu trafic pietonal intens şi vizăm şi extinderea la nivel naţional, dar după consolidarea la nivelul Bucureştiului", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Sabin Cernea, acţionarul majoritar al companiei care deţine brandul Wu Xing.

El a arătat însă că procesul de extindere va fi realizat prudent, din cauza situaţiei economice nefavorabile.

Wu Xing a deschis în ultimele 18 luni trei unităţi cu servire directă, în centrul comercial AFI, în zona Pipera şi în Centrul Vechi, în urma unor investiţii totale de aproximativ 450.000 euro.

Afacerile Wu Xing s-au plasat la aproximativ 4,5 milioane lei anul trecut, iar pentru acest an estimările indică un avans de 10%. În primele patru luni rulajul a avansat cu 9%, potrivit lui Cernea.

Livrările la domiciliu acoperă 80% din business-ul Wu Xing, diferenţa fiind generată de servirea directă.

Întrebaţi despre preferinţele culinare ale românilor, reprezentanţii Wu Xing au arătat că mâncarea românească şi pizza ocupă primele două poziţii, iar cea cu specific chinezesc se situează pe locul 4 sau 5, dar are un potenţial important de creştere.

Business-ul Wu Xing este derulat prin trei firme, lanţul de restaurante fiind interesat şi de extinderea prin francize.

Cernea a afirmat că a primit 4-5 oferte pentru cedarea afacerii, pe care le-a refuzat, prioritatea fiind în prezent consolidarea şi dezvoltarea business-ului.