Cele mai mari 100 de companii de pe bursă în iulie 2007 au ajuns după cinci ani la un sfert din valoare

Autor: Andrei Chirileasa 06.06.2012

Capitalizarea cumulată a celor mai valoroase 100 de companii de pe bursă ajunsese în iulie 2007 la peste 36 mld. euro. După cinci ani, nouă dintre acele companii s-au delistat, una este în insolvenţă, una a dat faliment, iar celelalte 89 rămase mai valorează doar 9 mld. euro.

Au trecut doar cinci ani, dar e ca şi cum ar fi trecut zeci de ani, pentru că maximele istorice atinse de bursa de la Bucureşti în iulie 2007 sunt tot atât de îndepărtate în acest mo­ment cum sunt anii de glorie ai bursei româneşti de di­na­in­te de cel de-al Doilea Război Mondial, având în vedere di­fe­ren­ţele dintre preţurile acţiunilor şi valoarea com­pa­ni­ilor de atunci şi de acum, dar şi faptul că tot mai mulţi analişti şi investitori văd bursa mergând mai mult către minimele din februarie 2009 decât revenind către maxime în următorul an.

Proprietarii de companii listate şi micii investitori nu pot decât să-şi amintească nostalgici miliardele sau milioanele de euro pe care le aveau atunci şi între timp le-au pierdut. Brokerii îşi amintesc şi ei de zilele când tranzacţionau acţiuni de 20 de milioane de euro pe zi şi doar pe piaţa RASDAQ făceau uneori mai mult decât fac azi pe toată bursa, când comi­sioanele încasate erau atât de mari, încât îşi permiteau să-şi cumpere case, maşini scumpe şi vacanţe exotice.

Faţă de 2007, când pre­ţurile erau mari, dar in­vestitorii cumpărau ori­ce, acum preţurile sunt mici, iar investitorii nu mai cumpără nimic, cei care mai sunt, pentru că şi numărul de in­vestitori a scăzut la un sfert. Astfel, deşi econo­mia şi-a mai revenit în ulti­mii ani, iar unele dintre companiile vedetă precum Petrom au ajuns la cele mai mari afaceri şi profituri din istorie, preţurile acţiuni­lor sunt încă foarte de­par­te de maxime. În plus, deprecierea puternică a leului faţă de euro a făcut ca scăderea valorii companiilor româneşti să fie şi mai accentuată, cel puţin din perspectiva investitorilor străini, care au pariat o dată pe acţiunile româneşti şi în al doilea rând pe leu. Cursul a crescut de atunci cu 42%, de la 3,14 lei/euro la 4,46 lei/euro, astfel că orice investiţie în lei a pierdut 30% din valoare în euro.

Petrom rămâne cea mai mare companie de pe bursă, însă valoarea de acum este cu 58% mai mică decât cea din iulie 2007, când capitalizarea depăşea 10 miliarde de euro. Între timp, profitul Petrom a ajuns la aproape un miliard de euro pe an. În cazul BRD, a doua bancă de pe piaţa locală, scăderea a fost şi mai accentuată, de la 5,9 mld. euro la 1,3 mld. euro, iar Banca Transilvania, care ajunsese să valoreze atunci 1,7 mld. euro mai face acum doar 373 mil. euro după ce băncile au fost printre cele mai lovite de criză.

Astfel, mai ales acţionarii Băncii Transilvania, care au refuzat să vândă atunci când investitorii strategici iubeau România şi le băteau la uşă, cu siguranţă că mai regretă şi acum.

În alte cazuri scăderile au fost chiar şi mai mari. Produ­căto­rul de aluminiu Alro Slatina (ALR) ajunsese în iulie 2007 la o valoare de 2,5 mld. euro, iar acum capita­liza­rea este de 360 mil. euro, iar valoarea combinatului chimic Oltchim (OLT) a scăzut de 20 de ori.

Cele mai mari scăderi din top 100 le-au înregistrat com­pa­niile de construcţii, care s-au confruntat cu cele mai mari pro­bleme în ultimii cinci ani. Comnord Bucureşti (COSC) şi Imo­trust Arad (ARCV) a pierdut 98% din valoare, Concefa Si­biu (COFI) a intrat în insolvenţă, iar Cominco Bucureşti (COBS) a fost la un pas de faliment, iar valoarea companiei a scăzut de la 35 mil. euro la 160.000 de euro. Cea mai dramatică prăbuşire a avut-o însă retailerul Flamingo International, care a ajuns de la 100 mil. euro la zero, deoarece a intrat în faliment.

Singura companie care era în top 100 în urmă cu cinci ani şi şi-a majorat valoarea este producătorul de îngrăşăminte chimice Azomureş (AZO), care a crescut de la 41 mil. euro la 260 mil. euro.