Şeful FMI avertizează că lumea riscă să se confrunte cu o criză triplă

Autor: Ioana Nita 14.06.2012

Directorul general al FMI Chris­tine La­garde a avertizat că întreaga lume riscă declanşarea unei crize a veniturilor tot mai mici, a creşterii efectelor negative asu­pra mediului şi a intensificării turbu­lenţelor sociale dacă nu vor acorda o atenţie mai mare creşterii economice suste­nabile, scrie The Guardian.

La summitul de la Rio privind dez­voltarea durabilă, Lagarde a menţionat că cei bogaţi ar trebui să se abţină în a mai pretinde venituri mai mari în condiţiile în care 200 mil. persoane din întreaga lume caută un loc de muncă, iar sărăcia este în plină extindere. Ea consideră că "obiec­tivele economice, de mediu şi so­ciale pot fi tratate ca fiind aspecte diferite ale unei sin­gure viziuni, ca părţi esenţiale inter­conectate ale unui întreg". Oficialul FMI susţine însă că actuala criză eco­nomică din Europa şi încetinirea creşterii eco­no­mice la nivel mondial împreună cu ame­ninţarea schimbării climatului şi ten­siu­nile sociale ar putea afecta efor­turile lide­rilor lumii de a plănui un viitor sustenabil.

"În ultimii patru ani ne-am împot­molit în cea mai puternică criză eco­nomică declanşată după Marea Depre­siune şi încă nu am depăşit-o. Tensiunile cresc din nou, iar riscurile insta­bilităţii financiare sunt din nou în prim-plan, perspectivele globale fiind in­certe", a spus Lagarde. Ea a mai men­ţionat că "în prezent prea multe regiuni sunt încă afec­tate de încetinirea creşterii eco­no­mice şi şomajul ridicat, aproximativ 200 mil. persoane nu îşi găsesc un loc de muncă, iar dintre acestea 75 mil. sunt ti­neri care încearcă să facă primul pas în carieră".

Ţinând cont de acestea, şefa FMI a afirmat că este nevoie de o strategie care să susţină atât stabilitatea, cât şi creşterea economică.

Fostul ministru de finanţe al Franţei a acuzat liderii europeni că blochează progresul pentru a pune capăt actualei crize financiare, stârnind astfel numeroase controverse.

Tot în cadrul summit-ului de la Rio de Janeiro, Lagarde a menţionat că prin taxele pe petrol dar şi asupra altor combustibili s-ar putea strânge miliarde de dolari pentru proiecte de investiţii verzi.