SIF Moldova a depăşit deja ţinta de profit pentru 2012 cu 55%

Autor: Andrei Chirileasa 14.06.2012

SIF Moldova (SIF2) a raportat pe primele cinci luni ale anului un profit net de 119 mil. lei (27 mil. euro), cu 55% peste ţinta de profit bugetată pentru acest an, de 76,5 mil. lei, potrivit unui raport transmis bursei.

"La data de 31 mai 2012, SIF Moldova şi-a atins ţintele financiare bugetate pentru anul 2012 privind veniturile şi profitul din tranzacţionare. Obiectivul fixat pentru profitul net la nivelul exerciţiului financiar 2012 (76,5 mil. lei) a fost realizat în proporţie de 55%, prin accelerarea programelor de vânzări, în contextul prognozelor de scădere a cotaţiilor pe pieţele de capital", au precizat reprezentanţii SIF Moldova.

Aceştia au mai spus că societatea de investiţii a continuat să-şi reducă expunerea faţă de sectorul bancar şi să investească în sectorul energetic. Cel mai probabil, SIF Moldova a mai vândut pachete de acţiuni la BRD, dar este posibil să fi vvândut şi din acţiunile Erste. Participaţiile la cele două bănci reprezintă peste 50% din activele totale ale SIF Moldova.

La finalul lunii mai, SIF Moldova avea lichidităţi de 137 mil. lei (31 mil. euro) în depozite bancare, însă societatea are de plătit în următoarele luni dividende în valoare de 114 mil. lei.

Activele nete ale SIF Moldova însumau 1,08 mld. lei (243 mil. euro) la finalul lunii mai, fiind uşor sub nivelul de la finalul anului trecut. Capitalizarea actuală, de 133 mil. euro, este cu 45% mai mică decât activul net.