Ponta: Încrederea între mine şi Băsescu e zero; Eu merg şi la Consiliul European şi la reuniunea PES

Autor: Liviu Dadacus 19.06.2012

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi dimineaţă, că încrederea dintre el şi preşedintele Traian Băsescu este zero, el precizând că va mai avea o întâlnire formală cu şeful statului şi că, dacă nu se va ajunge la o soluţie agreată, atunci va merge el şi la Consiliul European şi la reuniunea PES.



Ponta a spus că are rost să se mai vadă cu preşedintele pe tema reprezentărării la Consiliul European, dar a menţionat că această întrevedere va fi una formală.

"Voi mai avea discuţii cu preşedintele în funcţie de program", a afirmat Ponta.

El a spus că va merge şi la Bruxelles, la Consiliul European, şi la reuniunea PES.

"Merg la ambele, sigur că merg şi la PES Liders (...) dar după aceea merg la Consiliul European pentru că este o propunere a preşedintelui Hollande serioasă şi importantă inclusiv pentru România şi acolo trebuie să ne exprimăm punctul de vedere", a declaerat Ponta.

"Nu vedeţi cu ce mă ocup eu şi cu ce se ocupă preşedintele? Sigur că încrederea între noi este zero", a adăugat premierul.

Întrebat ce va face dacă nici preşedintele nu renunţă la prezenţa sa la Consiliul European, Ponta a spus: "Atunci voi merge eu".

Preşedintele şi premierul au avut săptămâna trecută o discuţie privind nivelul de reprezentare a României la următorul Consiliu European, dar nu au ajuns la un acord, ambii dorind să participe la reuniunea CE.