Nou şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii

Autor: Mediafax 22.06.2012

Şeful direcţiei regionale Bucureşti-Ilfov a Inspectoratului de Stat în Construcţii Petru Cost a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea inspectoratului. Postul de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii este vacant din luna mai, când Constantin Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta după mai puţin de o săptămână de la învestire.

Grăjdan a fost demis după ce presa a sesizat faptul că acesta a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul Calităţii" al fostului premier Adrian Năstase. Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost transferat, în prima şedinţă a noului Guvern, din gestionarea Ministerului Dezvoltării în subordinea Executivului, premierul Victor Ponta afirmând că această structură a fost trecută anterior la minister "mai mult pe criterii personale" decât funcţionale.