MediHelp caută clienţi pentru o asigurare de sănătate cu un preţ minim de 1.000 de euro

Autor: Ciprian Botea 25.06.2012

Brokerul de asigurări MediHelp International caută clienţi cărora să le vândă asigurări de sănătate cu preţuri între 1.000 şi 2.500 de euro pe an în funcţie de vârstă şi de acoperirile solicitate de clienţi.

Poliţa emisă de o companie britanică acoperă cheltuielile cu spitalizarea până la 120.000 de euro, costul cu intervenţiile chirurgicale, precum şi serviciile medicale de urgenţă sau consultaţiile la un medic specialist.

Principala diferenţă faţă de alte planuri de sănătate ţine de libertatea clientului de a alege medicul, clinica sau spitalul din Europa în care se tratează, fără a fi restricţionat la o anumită reţea.

"Am observat că tot mai mulţi români aleg să meargă în străinătate şi am vrut astfel să putem îndeplini nevoile clienţilor de a avea acces la servicii medicale în spitale şi clinici private, oriunde s-ar afla în Europa", a declarat Zahal Levy, preşedintele MediHelp International.

MediHelp este pe plan local şi manager de distribuţie al companiei BUPA, unul dintre cei mai mari furnizori internaţionali de servicii de asigurări medicale.