Investitorii în energie solară au trecut de un hop: vor beneficia de subvenţii mari până în 2014

Autor: Roxana Petrescu 27.06.2012

Schema de sprijin cu şase certificate verzi pentru fiecare MWh de energie solară produs rămâne vala­bilă pentru toate proiectele realizate până la începutul anului 2014.

 

Producătorii de energie solară au primit o veste bună la începutul acestei săptămâni, în contextul în care ordonanţa de urgenţă (88/2011) care modifică legea prin care este stabilit sistemul de sprijin pentru energia regenerabilă (220/2008) a primit votul Ca­merei Deputaţilor. Singurii paşi rămaşi sunt promul­ga­rea textului de către preşedintele Traian Băsescu şi pu­blicarea în Monitorul Oficial.

 

Principala temere a investitorilor în energia solară era legată de faptul că autorităţile au anunţat că inten­ţio­nează să reducă sprijinul acordat de la începutul anu­lui viitor. Acum însă, primul termen de la care ar putea apărea anumite modificări în ceea ce priveşte spri­jinul acordat este 1 ianuarie 2014. Specialiştii din piaţă spun că această veste ar trebui să anuleze toate in­cer­titudinile din domeniu, în acest moment ne­mai­fiind nicio piedică în calea dezvoltării parcurilor solare.

 
 

Despre ce sprijin este vorba?

 

Energia regenerabilă este sprijinită în România printr-un mecanism bazat pe certificate verzi. Pentru fiecare MWh realizat producătorul de energie verde primeşte un anumit număr de certificate în funcţie de tehnologie. Energia solară este "copilul răsfăţat" al acestei scheme de sprijin, fiecare MWh fiind recompensat prin 6 certificate verzi. Valoarea fiecărui certificat este cuprinsă între 27 şi 55 de euro.

 

Mai departe, aceste certificate sunt cumpărate de furnizorii de energie care sunt obligaţi ca în coşul livrat consumatorilor să aibă un anumit procent de energie regenerabilă. Dovada îndeplinirii acestui procent este chiar numărul de certificate verzi achiziţionate. Problema este că achiziţia acestor certificate reprezintă un cost pentru furnizori care va fi transmis în facturi, consumatorii de energie fiind astfel "sponsorii" cei mai importanţi ai energiei verzi.

 

Acest sistem de sprijin a fost gândit de stat în contextul în care România în calitatea sa de membru al UE are de îndeplinit anumite ţinte până în 2020 în ceea ce priveşte ponderea energiei verzi în consumul final de energie.

 

Cum dezvoltarea acestor proiecte este mai costisitoare decât cele de energie convenţională, investitorii nu ar fi atraşi fără acest mecanism de sprijin, România nefiind singura ţară care a implemenant astfel de scheme. În România, schema de sprijin are o durată de aplicare de 15 ani şi este valabilă numai pentru unităţile care intră în funcţiune cel târziu în 2016.

 
 

Şi cu supracompensarea cum rămâne?

 

Problema în ceea ce priveşte energia solară este faptul că odată cu ieftinirea semnificativă a echipamentelor, cele şase certificate verzi nu se mai justifică, existând pericolul unei supracompensări. De aceea, de curând Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a spus că are în vedere o reducere a numărului de certificate verzi începând chiar de anul viitor. Cu toate acestea, deputaţii au votat altceva.

 

Astfel, în contextul unei supracompensări reducerea numărului de certificate verzi acordate producătorilor de energie regenerabilă va avea loc, "dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2015, cu excepţia producătorilor de energie solară pentru care ajustarea poate avea loc începând cu 1 ianuarie 2014", se arată în textul aprobat de Camera Deputaţilor. Practic, cei care-şi montează panourile solare până pe 1 ianuarie 2014 primesc câte 6 certificate verzi pe toată durata de aplicare a schemei de sprijin, 15 ani, restul urmând să primească un număr diminuat în funcţie de calculele autorităţilor de profil.

 

"În mod normal, aceasta ar trebui să fie forma finală. Astfel, timp de 15 ani de la punerea în funcţiune, cei care finalizează parcurile solare până pe 31 decembrie 2013 vor beneficia de 6 certificate verzi. În cazul unor modificări ulterioare, acestea nu ar trebui să se aplice retroactiv", a spus Magda Ion, director de dezvoltare afaceri din cadrul Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA).

 

La rândul său, Robert Cruceru, directorul executiv al RPIA, a spus că este de aşteptat ca în două săptămâni legea cu toate modificările ei să fie publicată în Monitorul Oficial.

 

"Este un semnal foarte bun. Nu văd acum care ar mai fi impedimentele nici pentru bănci şi nici pentru investitori. Este suficient pentru un investitor acest sprijin pentru a veni în România, iar interes există. Pia­ţa este activă şi în curând cred că o să vedem tran­zacţii pe zona de proiecte solare", a precizat Cruceru.

 

Zona de proiecte solare este văzută de mulţi specialişti din piaţă ca fiind segmentul de unde se va naşte noul boom al energiei verzi, după ce parcurile eoliene deja au atras investiţii de peste 2 miliarde de euro. Deşi acum în România funcţionează numai două parcuri solare care au în total o capacitate de 2 MW, interesul pentru acest domeniu este dovedit şi de datele Transelectrica. Astfel, la începutul lunii iunie, 88 de proiecte solare aveau deja contractele de racor­dare semnate, acesta fiind unul dintre paşii im­portanţi în avizarea unui proiect. În total, este vorba despre o capacitate de peste 407 MW, ceea ce înseamnă investiţii de peste 800 de milioane de euro.