Azur Timişoara estimează afaceri de 26 mil. euro şi mai angajează 60 de oameni

Autor: Andreea Neferu 01.07.2012

Producătorul de vopsele Azur din Timişoara, subsidiară a ICC Industries INC New York, şi-a bugetat pentru anul 2012 o cifră de afaceri de circa 111 milioane de lei (25,8 milioane de euro la un curs de 4,3 lei/euro), în creştere cu circa 15% în lei faţă de anul anterior, potrivit unor informaţii transmise de companie.

Creşterea cifrei de afaceri vine în contextul în care compania speră ca 72% din vânzări să meargă pe pieţele externe. Anul trecut ponderea exporturilor în totalul cifrei de afaceri s-a ridicat la circa 75%, în creştere de la 43% în 2010.

De asemenea, Azur Timişoara şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 2,4 milioane de lei (560.000 de euro), în creştere de aproape 20 de ori faţă de anul anterior.

Compania comercializează lacuri şi vopsele sub mărcile Roua, Evrika, Edil, brandul Qtek şi sistemul de nuanţare Natura.

Principalele probleme pentru jucătorii de pe piaţa de lacuri şi vopsele decorative sunt scăderea puterii de cumpărare a populaţiei şi prăbuşirea sectorului imobiliar. În plus, o altă problemă majoră cu care s-au confruntat producătorii de lacuri şi vopsele în ultimii ani este scumpirea materiilor prime.

Piaţa locală de lacuri şi vopsele s-a ridicat anul trecut la circa 160-170 de milioane de euro. Estimările jucătorilor din piaţă sunt că anul acesta sectorul va stagna la un nivel similar celui din 2011, în condiţiile în care mulţi dintre clienţi preferă să nu investească deocamdată în proiecte noi sau de renovare majore, limitându-se la reamenajări sau mici reparaţii.

Compania Azur din Timişoara a devenit o subsidiară a ICC Industries Inc New York după ce firma americană a cumpărat în 1999 pachetul de 86,7% din acţiuni, majorându-şi apoi participaţia la 92%.

Numărul de angajaţi ai Azur era de 271 de persoane la finalul anului trecut, iar compania estimează că va finaliza anul 2012 cu circa 330 de angajaţi.

Printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de lacuri şi vopsele se numără companiile Fabryo Corporation, Policolor, Deutek, Köber, Daw Benţa, Atlas, Sarcom, Druckfarben sau Azur.