Consiliul Concurenţei: Prin lege, am putea sancţiona spitale sau medici, nu doar firmele farmaceutice

Autor: Valentina Postelnicu 02.07.2012

"Ideea de concurenţă între casele de sănătate mie imi place. L-am asigurat (pe ministrul Sănătăţii - n.r.) că va avea din partea Consiliului Concurenţei întreaga cooperare. Cred că noi avem ceva de adus în dezbatere publică, pentru că avem o experienţă pe partea medicală, în special pe medicamente", a spus Chiriţoiu.

El a mai arătat că, atunci când nu mai e un sistem integrat de stat, trebuie să te supui Legii concurenţei.

"Admit că este un risc, că amendăm spitale sau medicii de familie. Până acum, singurele victime au fost firme farmaceutice. Vom putea ajunge să constatăm că trebuie să sancţionăm spitale sau medici. Vom insista pe nondiscriminare. Cred că important e să avem rezultate pentru pacienţi. Consiliul va insista că trebuie să existe nondiscriminare între diferite servicii", a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chiriţoiu a mai declarat că s-a introdus un preţ de referinţă şi în programele naţionale.

"E o idee pe care am susţinut-o, suntem implicaţi în returnarea clawback şi soluţia care se conturează e apropiată de ce am propus", a spus reprezentantul Consiliului Concureţei.

Chiriţoiu a precizat că, anul trecut, Consiliul Concurenţei a semnalat că nu există instrucţiuni clare privind cadourile pe care firmele le pot oferi medicilor.

"Există nişte limite şi firmele farmaceutice trebuie să ştie ce e corect şi ce pot să facă. Să oferi excursii, să prescrii anumite medicamente", a mai spus acesta.

La dezbaterea Mediafax Talks about Health Reform, organizată împreună cu Ministerul Sănătăţii, au participat, luni, peste 200 de invitaţi.

În cadrul evenimentului Mediafax, au dezbătut proiectul legii sănătăţii ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, Marius Filip, medic şef CNAS, Theodor Alexandrescu, CEO Alico Asigurări, Sorin Popescu, şef grup comunicare ARPIM, Laurenţiu Mihai, director executiv APMGR, Marius Savu, director general al Administraţiei Spitalelor, Cristian Hotoboc, preşedinte al Alianţei pentru Sănătate.