A&D Pharma aşteaptă afaceri de peste 800 mil. € anul acesta

Autor: Ioana David 04.07.2012

A&D Pharma, cel mai mare jucător din industria locală a medicamentelor, aşteaptă în acest an o cifră de afaceri consolidată de peste 800 mil. euro, în creştere uşoară comparativ cu nivelul de 772 mil. euro din 2011.

"Putem creşte mai mult decât atât, dar ne-ar costa sem­nificativ în profitabilitate. Nu ar avea sens", a spus Robert Popescu, CEO al A&D Pharma, într-un interviu acordat Ziarului Financiar.

A&D Pharma grupează distribuitorul de medicamente Mediplus, reţeaua de farmacii Sensiblu, o divizie de sales & marketing şi clinicile Anima, cel mai mare business fiind cel de distribuţie. Recent, Sensiblu a achiziţionat reţeaua de 90 de farmacii City Pharma în cel mai mare deal din retailul de medicamente, în care există peste 6.000 de unităţi. Compania este interesată în continuare de "oportunităţi" de achiziţie de farmacii.

"Înainte de această achiziţie aveam peste 300 de far­ma­cii. Acum suntem la peste 400. Presupunând că vom reuşi să poziţionăm aceste farmacii la media unităţilor existente (ceea ce s-ar putea întâmplă într-un an - n.red.), înseamnă că vom creşte businessul cu 17-18%."

Citiţi mai multe despre planurile A&D Pharma în ediţia de mâine a Ziarului Financiar