Dafora a încheiat trei contracte cu Romgaz în valoare de 20 milioane lei

Autor: Stefan Musgociu 05.07.2012

Primele două contrate au fost încheiate în luna martie, iar al treilea a fost semnat miercuri, potrivit unui raport transmis, joi, de Dafora Bursei de Valori Bucureşti.

Lucrările urmează să se deruleze la trei sonde situate în judeţele Sibiu şi Mureş.

Romgaz este unul dintre principalii clienţi ai companiei de foraj şi construcţii Dafora.

Dafora a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri în scădere cu 44%, la 25 milioane lei, şi un profit de 660.000 de lei, de trei ori sub câştigul din perioada similară a anului trecut.

Cel mai mare acţionar al companiei de foraj şi construcţii este Gheorghe Călburean, care deţine 49,67% din acţiuni.

Titlurile companiei au crescut cu 1% în şedinţa bursieră de joi, ajungând la preţul de 0,0404 lei. La această cotaţie, capitalizarea companiei este de 40,5 milioane lei (9 milioane euro).