Digitalul a fost şi continuă să fie copilul răsfăţat al publicităţii

Autor: Cristina Roşca 13.07.2012

Pe o piaţă în scădere digitalul a fost singurul mediu care a crescut şi în 2011, şi trendul ascendent nu pare să se oprească aici în condiţiile în care tot mai multe companii îşi întorc faţa către acest mediu.

"Digitalul a fost şi continuă să fie copilul răsfăţat al publicităţii, fiind singurul mediu care a crescut şi în 2011 din toate punctele de vedere. Bugetele de publicitate alocate online-ului au crescut cu cel puţin 25-30% în 2011, astfel că piaţa de digital a atins o valoare de 34-36 mil. euro, conform estimării noastre", spune Alex Vişa, managing partner HyperActive, agenţie din cadrul grupului Lowe.

La rândul său, Laurenţiu Dumitrescu, managing partner Digital Star, agenţie de publicitate interactivă din cadrul grupului de comunicare Leo Burnett, afirmă că 2011 a fost anul în care clienţii mari din România au înteles că social media este "the next big thing" şi au început să acţioneze cu adevărat în acest mediu.

"În 2012 Facebook va domina evident piaţa de social media din România.ÊCred că bugetele pentru comunicarea pe Twitter, bloguri şi YouTube adunate nu vor reuşi să se apropie măcar de sumele alocate Facebook-ului. Dacă la începuturile social media în România clienţii doreau să îşi crească numărul de "fani", în ultima perioadă se poate observa dorinţa brandurilor de a implica tot mai mai mulţi "fani" în conversaţie", explică Dumitrescu.

Într-o eră marcată de social media, brandurile trebuie să fie prezente acolo unde sunt şi consumatorii lor, iar campaniile trebuie gândite în jurul comportamentului acestora, crede Alex Vişa. Managing partnerul HyperActive mai spune că trecem printr-o perioadă în care comunicarea şi modul în care comunicăm se schimbă. "Consumatorii îşi caută informaţii în toate mediile şi de aceea nu ne mai putem permite să gândim mergem doar pe TV, Facebook sau doar pe mobile. Ca să ajungem aproape de consumatorii noştri, trebuie să mergem pe campanii integrate 360 de grade".

Această situaţie este posibilă deoarece consumatorii românii sunt deschişi la tot ce înseamnă tehnologie nouă. Mobile-ul a trecut de faza de ãnewborn" şi se pregăteşte de o noua etapă. Pe măsură ce numărul smartphone-urilor va creşte, mobile marketingul va luă amploare şi se va diversifica şi implicit şi numărul campaniilor destinate acestui mediu, este de părere Vişa. "Este un mediu care permite o targetare directă şi precisă şi care îi poate ajuta pe advertiseri să câştige vizibilitate".

Tipurile de proiecte din domeniu s-au diversificat, iar apetenţa clienţilor pentru campanii de comunicare 360 de grade cu nucleu puternic digital a crescut, spune Alex Vişa, managing partner HyperActive. El adaugă că în prezent nu mai apar cereri de genul "vreau un site" şi atât. "Anul trecut am început să vorbim despre proiecte integrate Online-PR-BTL-ATL construite în jurul unor consumatori tot mai fragmentaţi şi din ce în ce mai puţin captivi într-un singur mediu. Motivele pentru care consumatorii folosesc un anume serviciu - cum ar fi Facebook sau Google - sunt atât de diferite, încât orice campanie nu mai poate fi gândită decât integrat şi în mod obligatoriu cross-media", explică el.

În acest context Vişa estimează că în 2012 piaţa de online va creşte cu încă 25-30%, un avans similar celui din 2011."Cu siguranţă în 2012 vom vedea din ce în ce mai multe proiecte "digitally driven, 360 degrees integrated"". Tot în acest an managing partner-ul HyperActive spune că vor exista două categorii de clienţi, newcomerii, respectiv acei clienţi care fie nu au făcut mai nimic sau aproape nimic în mediul online, şi care alocă acum bugetele către acest mediu pentru a fi mai aproape de consumatori şi a-şi susţine astfel afacerile, şi early-adopterii 2.0. Aceştia din urmă sunt acei clienţi care în urmă cu 3-6 ani erau pioneri, iar acum vor începe să treacă la următorul nivel.

" Vom începe să avem clienţi care îşi vor dori din ce în ce mai mult de la mediul online, iar tool-urile şi abordarea simple şi din categoria ãde bun simţ" nu vor mai fi suficiente. Pentru a-i satisface, agenţiile de digital vor trebui să se specilizeze şi mai mult". Vişa mai spune că 2012 va fi anul CRM, iar social media va juca un rol vital în construirea relaţiei cu consumatorii din online la un nivel mult mai personal. Companiile care vor dezvolta tool-uri de marketing şi relaţii individuale îi vor câştiga pe consumatori pe termen lung.

Recent HyperActive a câştigat proiecte în domeniul berii şi în domeniul farma. Astfel, în cazul unuia dintre clienţi agenţia va dezvolta un site corporate pentru Bergenbier.