Aliz Kosza pleacă de la conducerea producătorului de vopsele Fabryo

Autor: Andreea Neferu 16.07.2012

Aliz Kosza, una dintre cele mai cunoscute femei din top-managementul românesc, care a condus producătorul de vopsele Fabryo în ultimii patru ani şi jumătate, părăseşte compania, mandatul său fiind preluat de la 1 august de Dragoş Militaru, care a fost timp de un an chief marketing officer al Fabryo.

"După 20 de ani de carieră managerială şi peste 30 de ani de muncă, doresc ca, în perioada care urmează, să structurez şi să împărtăşsec toată experienţa acumulată şi cu alţi lideri, manageri sau potenţiali lideri de organizaţie, dintr-o postură independentă. Pentru această misiune m-am pregătit toată viaţa, iar acum este momentul să o urmez, evident, după o perioadă de vacanţă binemeritată", a declarat Kosza.

Kosza, 52 de ani, a ocupat de-a lungul timpului poziţii de top-management în companii din diverse industrii, precum Mol România (petrol) sau Orkla Foods România (bunuri de larg consum). De asemenea, anterior, Kosza a mai lucrat în cadrul unor companii multinaţionale precum Procter&Gamble, Nestle, Gilette, Johnson&Johnson sau Kraft.

Noul director al Fabyo, Dragoş Militaru, a ocupat anterior poziţia de director comercial în cadrul UPC România, fiind responsabil de strategia de marketing şi vânzări pentru segmentul rezidenţial. Din 1995, a lucrat timp de 15 ani în industria băuturilor răcoritoare în cadrul Coca-Cola HBC, unde a parcurs numeroase etape, de la sales manager, la market manager pentru România şi Republica Moldova, până la market operations director pentru Europa de Sud-Est. Militaru a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi deţine o specializare în management strategic avansat obţinută la IMD Elveţia.

Fabryo a înregistrat anul trecut afaceri de circa 126,5 milioane de lei (29,8 milioane de euro), în scădere cu 7,1% faţă de anul anterior, potrivit Ministerului de Finanţe. Compania, care a încheiat anul 2011 cu 252 de angajaţi, concurează pe piaţă cu jucători precum Kober, Daw Benţa, Atlas Corporation sau Azur Timişoara.