Şeful OPSPI negociază cu firma care a administrat falimentul Lehman Brothers ca să preia administrarea specială a Oltchim

Autor: Adrian Cojocar 31.07.2012

Conducerea OPSPI, oficiul din subor­di­nea Ministerului Economiei care ad­mi­nis­trează participaţiile statului în industrie şi ener­gie, negociază cu Alvarez & Marsal, una dintre cele mai mari firme din lume specializate în re­structurare, ca să preia administrarea specială a Oltchim, cea mai mare companie industrială din portofoliul statului, pentru a o pregăti în vederea privatizării, dar şi a altor companii de stat aflate în dificultate.

Alvarez & Marsal (A&M) a administrat acti­vele de 639 mld. dolari ale Lehman Bro­thers după falimentul răsunător al băncii de investiţii americane în septembrie 2008 şi re­structurarea băncii americane Washington Mutual, o altă victimă a crizei financiare.
 
"Vorbim de o relaţie în care OPSPI (in­sti­tuţie din cadrul Ministerului Economiei -n. red.) speră să poată beneficia de serviciile acestei companii pentru unele cazuri speciale pe care le avem în portofoliu şi unul dintre aces­tea este într-adevăr Oltchim dacă măsurile ac­tuale pe care le avem în vedere nu vor avea suc­ces. Credem că avem nevoie să importăm know-how-ul, expertiza, imparţialitatea şi re­cu­noaşterea internaţională a unor profesionişti re­numiţi pe plan mondial astfel încât să ajun­gem foarte repede la nişte rezultate bune în termeni economici şi credibili pentru mediul de afaceri autohton şi internaţional. În Ro­mânia este momentul acum mai mult ca nici­odată să îmbunătăţim rezultatele concrete ale reformelor din sectorul economiei de stat", a declarat Remus Vulpescu, şeful OPSPI.
 

El a precizat că în cazul Oltchim şansele de privatizare sunt direct legate de existenţa unui ad­mi­nistrator special care să prezinte com­pania în faţa potenţialilor investitori şi să ofere ga­ranţii de credibilitate, profesionalism şi realism în abordarea unor chestiuni legate de viitorul companiei.

Şeful OPSPI a precizat că la acest nivel nu se putea face un proces de selecţie pentru func­ţia de administrator special al Oltchim şi că A&M este o firmă credibilă de talie interna­ţională, şi nu genul de firmă care-şi doreşte să câştige din contracte cu statul.

Ziarul Financiar a stat de vorbă cu Anto­nio Alvarez III, şeful diviziei europene a firmei Al­varez & Marsal (A&M), care este una din­tre firmele de top la nivel internaţional spe­cia­lizată în asigurarea managementului interimar şi restructurarea companiilor, având afaceri şi ac­ti­ve în administrare la nivel mondial echi­valente cu de mai multe ori PIB-ul României.

"Suntem specialişti în managementul de criză şi axaţi pe restructurare. Astăzi suntem cei mai mari din lume în acest sector atât din punct de vedere al numărului de angajaţi, cât şi al cotei de piaţă. Noi, fiind cunoscuţi ca lideri în restructurare, am fost selectaţi să preluăm managementul Lehman Brothers atunci când furtuna a început să se dezlănţuie în bancă. În SUA falimentul nu are aceeaşi semnificaţie ca în Europa. Este mai mult similar cu admi­nis­tra­rea specială la firmele europene", spune Antonio Alvarez III.

El este fiul lui Tony Alvarez, care în 1983 a pus bazele companiei împreună cu Bryan Mar­sal. Cei doi sunt şi astăzi principalii acţio­nari ai Alvarez & Marsal.

A&M a încasat până în prezent de pe ur­ma serviciilor oferite Lehman Brothers circa 500 mil. dolari şi continuă să managerieze ban­ca de investiţii şi după ieşirea acesteia din fa­liment în debutul acestui an.

Antonio Alvarez spune că firma pe care o con­duce a mai fost implicată într-un program de protejare a activelor demarat de guvernul ir­lan­dez, care a intervenit pentru a salva mai mul­te bănci în timpul crizei financiare şi tot­odată a lucrat pentru guvernul Greciei, ţară care a intrat în faliment în luna martie din acest an, însă se confruntă în continuare cu pro­ble­me din cauza datoriilor uriaşe.

"Am venit în România pentru că în ulti­mele luni am primit tot mai multe cereri de aici şi în prezent suntem implicaţi în trei proiecte pri­vate în România. Cu siguranţă avem an­ver­gura necesară pentru a prelua managementul mai multor companii de stat din România. Avem 1.800 de angajaţi la nivel mondial cu ex­pertiză în multiple domenii, precum infra­structură, energie, bancar, învăţământ, farma­ceu­tic, utilităţi. Adesea suntem văzuţi ca po­ten­ţiali salvatori pentru afaceri aflate în di­ficultate şi ultima speranţă pentru redresarea acestor businessuri. Am preluat multe afaceri care erau foarte aproape de a fi închise şi le-am resuscitat", a precizat Antonio Alvarez III.

Reprezentanţii A&M spun că preferă situa­ţiile când încă mai există un business via­bil în companie, dar conducerea nu s-a adaptat la cele mai bune practici din industrie pentru a crea valoare în companie.

"Am văzut multe cazuri în care privati­ză­ri­le ajută mersul economiilor pe ansamblu. Uitaţi-vă, de exemplu, la cazul Poloniei care are cea mai bună evoluţie economică din re­giu­ne şi a reuşit prin programul de privatizări să atragă mulţi bani străini, lucru care este foar­te important pentru o ţară", spune Alvarez.

Conducerea A&M consideră că introdu­cerea managementului privat la companiile de stat este o mare provocare, dar dacă este im­ple­men­tat corect şi există voinţă politică pen­tru a îm­bunătăţi activitatea companiilor de stat, poate aduce beneficii mari.

"Am ajutat şi companii care nu se aflau în dificul­tate să devină mai profitabile sau compa­nii care aveau nevoie să-şi îmbu­nătă­ţească activitatea pe unele linii de producţie sau divizii. Suntem foarte realişti şi dacă nu se mai poate face nimic, vă vom spune acest lucru, dar de multe ori există căi de redresare a activităţii acestor firme", spune şeful diviziei pe Europa a A&M.

El mai spune că pentru ţări precum România cel mai bun lucru este să demareze programele de privatizare şi de implementare a managementului privat şi să nu le mai întârzie.

"Vedem multe intenţii bune în ţări precum România dar nu se întâmplă nimic. Cel mai bine ar fi dacă aceste programe nu s-ar opri la stadiul de intenţie sau de discuţie ci s-ar trece la fapte. Am văzut foarte multe cazuri de guverne care stau şi întârzie privatizările crezând că vor crea valoare în viitor însă rareori se întâmplă acest lucru. Pe de o parte Europa trece printr-o criză şi în astfel de momente unii consideră că valoarea business-ului este mai mică şi nu este un moment bun de vânzare. Pe de altă parte însă în momentul de faţă există mulţi bani care stau pe margine şi aşteaptă oportunităţi bune de investiţii", spune Antonio Alvarez III.