Lipsa comenzilor loveşte operaţiunile locale ale grupului Mechel, după ce anul trecut afacerile au sărit de un miliard de euro

Autor: Adrian Cojocar 07.08.2012

Grupul Mechel, deţinut de miliardarul rus Igor Zyuzin, care a avut anul trecut afaceri în România de peste un miliard de euro, cât ArcelorMittal Galaţi (fostul Sidex), a închis anul acesta mai multe capacităţi de producţie şi a disponibilizat mai multe sute de angajaţi din lipsa comenzilor. Cele mai multe concedieri de la combinatele Mechel vor avea loc în următoarele luni, iar sindicaliştii se întreabă dacă nu cumva ruşii se pregătesc să închidă tot.

Una dintre explicaţii pentru reducerea cererii din sectorul siderurgic este faptul că statele europene se confruntă cu re­ce­siune, iar producţia combi­na­telor româneşti deţinute de Mechel aveau ca prin­cipală piaţă de desfacere Uniunea Europeană.

De la 7.300 de angajaţi, cât avea grupul Mechel la finalul anului trecut, până la sfârşitul acestui an vor mai rămâne în jur de 6.000 de oameni.

Spre comparaţie, în momentul preluării combinatelor româneşti de către grupul Mechel, în cadrul acestora lucrau în total un număr de 12.740 de angajaţi, potrivit calculelor ZF, astfel că în ultimii ani au plecat peste 6.000 de salariaţi.

Deşi criza părea că s-a încheiat şi combinatele siderurgice îşi vor redresa activitatea după prăbuşirea comenzilor din anul 2009 în urma crizei financiare, lipsa comenzilor începe să afecteze din nou industria siderurgică românească.

Nici la ArcelorMittal Galaţi situaţia nu este mai roz, conducerea celui mai mare combinat din România anunţând recent că angajaţii se pot înscrie din nou pe listele de disponibilizări voluntare, schemă prin care se estimează că circa 1.000 de angajaţi vor părăsi combinatul.

Chiar şi anul trecut, când combinatele româneşti deţinute de Igor Zyuzin în România au avut afaceri şi producţie record, depăşind nivelurile maxime de dinainte de izbucnirea crizei, disponibilizările au continuat, la Târgovişte şi Câmpia Turzii fiind desfiinţate în total circa 522 de posturi.

Una dintre explicaţiile concedierilor efectuate anul trecut sunt pierderile mari raportate de aceste combinate, care au urcat per ansamblu cu 38%, până la 118,3 mil. euro, chiar dacă afacerile grupului s-au majorat în euro cu 48,4%, la 1,08 miliarde de euro.

Anul acesta s-a adăugat şi problema lipsei de comenzi, care i-a determinat pe ruşi să accelereze programele de dinsponbilizări.

Cel mai afectat este producătorul de cablu şi sârmă din oţel Mechel Câmpia Turzii, unde grupul a anunţat încă din primăvară că vor disponibiliza 800 de angajaţi, cea mai mare parte a acestora, circa 438 de salariaţi, urmând să părăsească combinatul în lunile august şi septembrie după ce în iulie au mai plecat 308 oameni.

"Secţia de electrozi de sudură a fost închisă în urma disponibilizărilor şi celelalte secţii, laminorul şi trăgătoria, sunt închise parţial. La Câmpia Turzii s-a lucrat în ultimele luni la 20% din capacitate şi o situaţie asemănătoare este şi în celelalte combinate ale Mechel. Încărcarea este undeva la 30% la Târgovişte, Brăila la fel, Mechel Reparaţii este oprit. Mai mişcă puţin combinatul din Buzău. Asta ridică nişte semne de întrebare cu privire la intenţiile lor, nu credeţi?", spune Ioan Pascu, liderul de sindicat din cadrul Mechel Câmpia Turzii.

Conducerea Mechel nu a răspuns până ieri întrebărilor adresate de ZF. Reprezentanţii Mechel au declarat cu mai multe ocazii că au intenţii ferme de dezvoltare a tuturor întreprinderilor pe care le deţin în România.

În iunie conducerea combinatului Mechel Câmpia Turzii a anunţat Prefectura Cluj că va disponibiliza peste 300 de persoane din cauza unor probleme generate de criza economică şi deşi au existat discuţii cu autorităţile locale în vederea evitării concedierilor, acestea nu s-au concretizat.

"Pentru că avem discuţii încă din luna iunie cu cei de la Mechel, i-am comunicat domnului director general faptul că am cerut ministerelor care au lucrări de investiţii să adauge compania în baza de date ca potenţial furnizor de oţel, oţel laminat, profile din oţel etc. Ştim că la Câmpia Turzii avem o zonă monoindustrială, iar de locurile de muncă ale celor de acolo depind şi familiile lor. Sperăm ca în cel mai scurt timp să avem şi răspunsuri. De asemenea, în perioada următoare vom organiza o întâlnire la Cluj cu cei care consumă şi comercializează aceste produse pentru ca Mechel Câmpia Turzii să le poată oferi contracte avantajoase fără intermediari", spunea în urmă cu câteva săptămâni Gheorghe Ioan Vuşcan, prefectul judeţului Cluj.

Sindicaliştii de la Mechel Târgovişte spun că în aprilie au fost disponibilizate 120 de persoane, iar ulterior au mai fost disponibilizaţi angajaţi în limita a 30 de persoane pe lună.

"Zvonuri privind închiderea combinatelor au loc peste tot, şi la ArcelorMittal Galaţi se zvoneşte acelaşi lucru, dar dacă nu sunt credibile, rămân la stadiul de zvonuri. Sigur că suntem îngrijoraţi pentru că nu avem încărcare, comenzi, în aprilie au plecat 120 de oameni, apoi au mai plecat câte 20 în fiecare lună. În total vorbim de circa 180 de concedieri anul acesta la Mechel Târgovişte. Am primit o notificare că în luna august vor fi desfiinţate 30 de posturi justificată prin faptul că societatea întâmpină dificultăţi economice. Ultimele două-trei luni au fost mai slabe şi încărcarea a fost de 50 - 60% din cauza lipsei de comenzi. Dacă anul trecut se realizau 48.000 de tone pe lună, acum cred că se produc în jur de 30.000 de tone pe lună", a declarat Gabriel Banu, liderul principalului sindicat din cadrul Mechel Târgovişte.

El a precizat că în prezent la combinatul din Târgovişte mai lucrează circa 2.000 de oameni, faţă de 2.250, câţi erau la începutul anului. O situaţie asemănătoare este şi la firma Mechel Reparaţii, unde la finalul anului 2010 lucrau 750 de oameni şi pe care ruşii şi-au anunţat intenţia de a o dizolva.

Ulterior s-au răzgândit, însă au concediat o mare parte din angajaţii societăţii care se ocupă cu întreţinerea laminoarelor şi furna­lelor din cadrul Mechel Târgovişte.

"Au notificat în luna iulie la SC Mechel Reparaţii că începând cu septembrie vor disponibiliza colectiv 220 de persoane. Ieri am primit o înştiinţare că s-a redus numărul celor disponibilizaţi la 197 dintr-un total de 343 de angajaţi, iar disponibilizările se vor face din data de 8 septembrie", a declarat Cătălin Niculae, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa.

El a precizat că este o practică obişnuită ca angajatorii să disponibilizeze lunar până în limita a 29 de salariaţi, cum este cazul Mechel Târgovişte, pentru a evita să notifice Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă cu privire la disponibilizările colective, lucru care este însă permis de lege. Din 2002 şi până în prezent grupul Mechel a investit în combinatele româneşti peste 200 milioane de euro şi a fost cel mai activ grup din punctul de vedere al achiziţiilor.

Mechel a finalizat anul trecut o investiţie în valoare de aproape 50 mil. dolari prin care a majorat capacitatea de producţie a combinatului Oţelu Roşu din cadrul companiei Ductil Steel Buzău de la 450.000 de tone la 810.000 de tone. Combinatul Oţelu Roşu alimentează cu materie primă celelalte combinate din grup.

Ruşii au cumpărat în 2007 Ductil Steel Buzău pentru suma de 142 mil. euro şi la începutul anului 2010 au preluat Laminorul Brăila, companie care şi-a majorat de peste 23 de ori afacerile, ajungând anul trecut la 934 mil. lei (220,4 mil. euro).

Mechel este principalul producător de oţel beton din România şi deţine o poziţie de monopol pe mai multe produse siderurgice la nivel naţional.

La Laminorul Brăila se produc profile speciale din oţel destinate industriei navale care sunt exportate şi în Orientul Mijlociu. La Mechel Câmpia Turzii, un alt combinat alimentat cu oţel de la Oţelu Roşu, se fabrică în principal sârmă, plase sudate şi oţel beton. Mechel mai deţine o oţelărie cu o capacitate de 500.000 de tone şi la Târgovişte, materia primă fiind utilizată direct în procesul de producţie din cadrul aceluiaşi combinat pentru obţinerea de laminate din oţeluri aliate şi cu conţinut ridicat de carbon.

La Târgovişte se mai produce şi oţel-beton. Cea mai mare parte a producţiei Mechel este exportată în principal în ţările din regiune, mai cu seamă în cele europene, produse care sunt destinate proiectelor din infrastructură, construcţii civile şi industriale, construcţii de maşini şi navale.

Mechel mai deţine în România o firmă care se ocupă cu comercializarea produselor siderurgice, Mechel Service, care anul trecut şi-a dublat afacerile la 192,7 mil. euro şi a realizat un profit de 3,5 mil. euro. De altfel, aceasta a fost singura firmă din grupul Mechel care a încheiat anul 2011 pe profit.