Guvernul transferă temporar 400 milioane lei din privatizări pentru plata proiectelor cu fonduri UE

Autor: Carol Dan 09.08.2012

Guvernul vrea să aloce temporar 400 milioane de lei (88,3 milioane de euro) provenite din privatizări şi aflate la Trezoreia statului către Ministerul Finanţelor Publice, pentru plata proiectelor finanţate din fonduri comunitare nerambursabile.



"În vederea efectuării plăţilor pentru proiectele finanţate în Programul operaţional sectorial «Creşterea competitivităţii economice», pentru rambursarea cheltuielilor eligibile, exclusiv prefinanţările, aferente asistenţei financiare nerambursabile primite de România (...), se aprobă alocarea temporară de către Ministerul Finanţelor Publice a 400 milioane lei, din care 200 milioane lei pentru luna august şi 200 milioane lei pentru luna septembrie, din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului", se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Economiei.

Banii vor fi returnaţi Trezoreriei până cel târziu în 17 decembrie.

Nota de fundamentare a proiectului de act normativ arată că prin acest transfer se urmăreşte asigurarea operativă a fondurilor necesare pentru efectuarea plăţilor în conturile beneficiarilor, cu
efecte asupra gradului de absorbţie.

"Autoritatea de certificare şi plată efectuează transferul, în limita sumei alocate, în funcţie de disponibil, integral sau în tranşe", potrivit proietului de hotărâre.

Reprezentanţii Comisiei Europene au transmis ambasadorului României la UE, în luna iulie, că au constatat că planul de măsuri pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene a eşuat, că autorităţile de execuţie refuză asistenţa instituţiilor financiare şi administraţia e "paralizată".