Enel, pusă în faţa consumatorilor nemulţumiţi de întreruperile dese de curent, spune că problema este consumul prea ridicat

Autor: Mirabela Tiron 10.08.2012

"Orice întrerupere de curent îmi cauzează un prejudiciu. Eu am comenzi de onorat, termene limită pentru a livra către clienţi şi mă afectează când se întrerupe curentul fără să fiu anunţat. Taxele plătite pentru curent sunt exorbitante, dar tot ne confruntăm cu pene de curent. Asta îmi lasă impresia că Enel a venit doar să încaseze facturi, nu să repare infrastructura de energie", spune Cătălin Ungureanu, proprietarul companiei Inox Style din Ilfov, care produce decoraţiuni din inox.

În ultimele zile, alimentarea cu energie a consumatorilor din Bucureşti şi judeţul Ilfov a fost întreruptă de mai multe ori şi pentru perioade mai lungi. În unele cazuri, întreruperile au ajuns şi la 48 de ore, potrivit Mediafax, care mai transmite că în perioada luni-miercuri, numărul celor care au reclamat întreruperi în furnizarea energiei electrice sau anomalii la instalaţiile electrice interioare a crescut cu 50% comparativ cu o zi normală.

Prin contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, Enel s-a obligat să investească 220 de milioane de euro în perioada 2009-2011.

Mai bine îmi luam un generator electric decât să mă racordez la Enel

"Când stau şi mă gândesc acum cât am investit în racordarea la reţeaua electrică, cred mai bine ar fi fost să îmi iau un generator electric. Ca să mă conectez la reţeaua de curent electric am plătit în urmă cu câţiva ani aproape 3 miliarde vechi (300.000 lei noi) pentru infrastructură. Ulterior, pentru transfor­mator, deşi nu aveam consum zero, plăteam 2.000 de lei lunar. Am fost la mulţi reprezentanţi Enel pentru a mă lămuri de unde această factură, dar nimeni nu mi-a explicat pe ce se bazează aceasta", a declarat Cătălin Ungureanu.

Un alt om de afaceri, Dragoş Pavăl, di­rector şi acţionar majoritar al companiei Dedeman, reclama la începutul acestui an că din cauza întârzierii Enel de-a racorda la reţeaua de energie magazinul pe care îl des­chisese în Constanţa a avut costuri suplimen­tare de ordinul zecilor de mii de euro.

El susţinea atunci că nu înţelege cum o companie de asemenea dimensiune îşi umileşte clienţii şi declara că nu există nimic mai periculos decât monopolul privat deţinut de companiile energetice.

Italienii de la Enel se apropie de afaceri de 1 miliard de euro în România

Italienii de le Enel au intrat pe piaţa locală de energie în 2005, când a fost finalizată achiziţia pachetelor majoritare de acţiuni în firmele Electrica Dobrogea şi Electrica Banat pentru circa 180 mil. euro. Grupul cu opera­ţiuni de producţie, distribuţie şi furnizare a energiei electrice a finalizat în 2008 preluarea Electrica Muntenia Sud. Recent, guvernul a avizat începerea procedurii de vânzare către grupul italian Enel a 13,7% din acţiunile deţinute de stat la Electrica Muntenia Sud (EMS), operaţiune din care se estimează că va obţine aproximativ 375 milioane euro.

Anul trecut, Enel, cel mai mare distri­buitor privat de energie din România, a înre­gistrat din operaţiunile locale venituri de 968,3 milioane de euro şi un EBITDA (profit operaţional - n.red.) de 205 milioane de euro, ambele rezultate comparabile cu veniturile de peste 970 de milioane de euro din 2010 şi de EBITDA de aproape 209 mil. euro. Dacă firma Enel Distribuţie Muntenia bifa în 2010 un profit de 25 de milioane de euro, compania Electrica Furnizare Muntenia Nord obţinea un profit de puţin peste 300.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Compania a acordat de două ori dividende din profit

Tot anul trecut, Adunarea Generală a Acţionarilor Enel Distribuţie Banat şi cea a companiei Enel Distribuţie Dobrogea apro­ba­seră acordarea de dividende echivalente cu 60% din rezultatul net înregistrat în 2010. Cele două dintre cele trei subsidiare de distribuţie a energiei deţinute în România de Enel urmau să acorde dividende de 32,5 mil. euro, pentru a do­ua oară de când grupul italian de utilităţi a in­trat pe piaţă, în 2005. Compania a acordat pri­ma dată dividende din profitul obţinut în Ro­mânia în 2008. În România, Enel are aproxi­mativ 2,6 milioane de clienţi şi 93.000 km de reţea, po­tri­vit ultimelor date dispo­ni­bile. Re­ţelele elec­trice nu ar fi fost atât de afectate de con­­diţiile meteorologice dacă ar fi fost moder­nizate şi adaptate cererii actuale, potrivit specialiştilor pe probleme de energie.

Un client: Întreruperile de curent, de la păsări care dorm pe linii?

"Am făcut o sesizare telefonică la Enel TM referitor la întreruperile tot mai frecvente din ultimul timp, ce răspuns credeţi că am primit? Uluitor, în primă fază mi-au spus că este din cauza căldurii, eu le-am zis că di­mineaţa la ora 06:00 nu este cald, atunci au spus că din cauza păsărilor care dorm noaptea pe fie, iar dimineaţa când se trezesc pleacă toate deodată şi forţează liniile, totodată făcând scurt că se ating firele între ele (...)", a scris Tedy, un cititor ZF, într-un comentariu postat pe site-ul ZF. Mai mult, un reprezentant al Ministerului Transporturilor a transmis ieri că nu poate răspunde unei solicitări ZF până la ora 16 din cauză că "ne-a picat curentul. Chiar eu am stat jumătate de oră blocat în lift din această cauză. Încercăm să vă răspundem mâine dimineaţă", a zis un angajat de la minister.

Întreruperi în alimentarea cu energie electrică au mai fost şi în mai, când Enel Distri­buţie Muntenia anunţa probleme pe bulevardul Barbu Văcărescu, şoseaua Co­lentina, Dorobanţilor, străzile Washington, Icoanei, Aurel Vlaicu, Viitorului, Vasile Lascăr, Haga, Ştefan Negulescu, Petrescu Şerban, Teiul Doamnei, Turbinei, Ghica Tei, Aman, Fierari, Gheorghe Mărăşoiu, Eugen Botez, Alexandru Filipide, Magnoliei, Argentina, Ion Rusu, Londra, Dimitre Orbescu şi arterele adiacente.

Reţeaua din Bucureşti nu a fost dimensionată la consumul actual

"Situaţia de pană de curent nu este una normală, însă reţeaua din Bucureşti nu a fost dimensionată la consumul actual, oamenii au în casă aparate de aer condiţionat şi alte electrocasnice spre deosebire de cum era în urmă cu câţiva ani. A doua problemă este aceea că reţeaua de distribuţie este veche. Situaţia se poate rezvola prin investiţii în reţeaua de distribuţie", a spus Jean Constantinescu, analist pe probleme de energie electrică şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

El a mai declarat că lucrurile nu trebuiesc expediate. "Trebuie înţeles însă că totul este reglementat de ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei), orice investiţie care se face este rerglementată", a declarat el. ZF nu i-a putut contacta pe oficialii ANRE.

În strategia energetică a României, elaborată de Ministerului Economiei, se menţionează că aproximativ 65% din reţelele electrice de distribuţie a electrictăţii energie au un grad avansat de uzură fizică, iar 30% din instalaţiile aferente sunt echipate cu tehnologie veche de aproape 50 de ani.

Italienii anunţă investiţii de 750 de milioane de euro în reţele

Enel anunţa că va continua investiţiile în reţele, pentru următorii cinci ani de zile având un buget de 750 de milioane de euro. Oficialii companiei afirmau că intenţia este aceea de a introduce şi contoare digitale (Smart Meters - un tip de contor care-i furnizează consumatorului în timp real date despre consumul sau preţul energiei - n.red.).

Enel arăta că anul trecut că a modernizat complet 14 staţii electrice dintre cele 40 de unităţi aferente zonei Muntenia Sud, alte 19 staţii erau aproape finalizate, iar 900 de transformatoare din Capitală urmau să fie înlocuite cu altele care permit o reducere a pierderilor de energie electrică, potrivit Mediafax.

Potrivit aceleaşi surse, în noiembrie anul trecut, compania a finalizat construcţia unui centru de comandă, în care a investit 90 milioane de euro pentru a controla online staţiile şi componentele reţelei de înaltă şi medie tensiune, dar şi pentru a creşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei.

Enel are două subsidiare de comercializare a energiei, respectiv Enel Energie şi Enel Energie Muntenia. Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Distribuţie Muntenia sunt companiile care se ocupă cu distribuţia energiei.

De asemenea, Enel operează şi în sectorul energiei regenerabile din România, prin compania Enel Green Power.



Punctul de vedere al Enel transmis la închiderea ediţiei

"Enel a investit 435 milioane euro în Muntenia Sud în perioada 2009 - 2011, îndeplinind şi chiar depăşind obligaţiile asumate prin contractul de privatizare pentru această perioadă. În 2011, Enel a reuşit să reducă cu 40% durata medie a unei întreruperi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor pe care îi deserveşte la nivel naţional. Acest lucru a fost posibil datorită unui program complex de investiţii pentru a moderniza reţelele de distribuţie pe care le operează în România. Acesta este un proces de durată, pentru a cărui realizare sunt necesari mai mulţi ani. Pe măsură ce planul de investiţii se desfăşoară, întreruperile în alimentarea cu electricitate vor scădea în frecvenţă şi în durată. În zona Muntenia, durata medie a unei întreruperi neprogramate a scăzut în anul 2011 cu 130 de minute, comparativ cu valoarea înregistrată în 2010. Acelaşi trend pozitiv s-a menţinut şi pentru Bucureşti, unde durata medie a unei întreruperi neprogramate a scăzut anul trecut cu 56 de minute, comparativ cu valoarea înregistrată în 2010. Cele mai recente date disponibile pentru zona Muntenia Sud arată că în primul semestru al acestui an durata medie a unei întreruperi neprogramate a scăzut cu 34 de minute faţă de valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi în prima parte a anului ne-am confruntat cu efectele unei ierni grele. Nu avem date pentru 2005, în acel an standardul actual nu fusese implementat."