Profesii

Cursuri de reporter plătite din bani europeni pentru 100 de şomeri

Autor: Adelina Mihai

28.04.2011, 16:42 650

Mediafax şi Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro aulansat un proiect finanţat din fondurile europene pentru resurseumane, prin care 100 de şomeri din regiunea Bucureşti- Ilfov vorputea beneficia gratuit de cursuri de reporter, pentru a se angajamai uşor în domeniul mass-media.

Proiectul, cu o valoare de aproximativ 500.000 de euro, se vadesfăşura pe o perioadă de 12 luni, cursurile urmând să aibă loc înperioada septembrie- noiembrie 2011.

"Fiecare participant va primi un certificat de absolvireautorizat de Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională aAdulţilor, recunoscut şi pe plan internaţional. Cei mai buni 30 decursanţi vor fi premiaţi fiecare cu câte 1.200 de lei, iar zecedintre aceştia vor fi selectaţi pentru a lucra în mass-media, cudiverse tipuri de contracte, inclusiv PFA sau contracte de drepturide autor", a spus Gabriela Ralea, expert formator în cadrulproiectului, în cadrul conferinţei de lansare a proiectului"Jurnalism cetăţenesc, şansa pentru ocupare - JETOP".

Dacă nu ar fi plătite din bani europeni, aceste cursuri ar costacel puţin 200 de euro. Persoanele din grupul ţintă vor urma un curscu o durată de 48 de ore, respectiv cinci zile de curs şi o zi deexamen, iar cinci dintre cei 100 de şomeri participanţi la curstrebuie să fie şomeri de lungă durată, care îşi caută de mai binede şase luni un loc de muncă.

"Proiectul va beneficia de premii în valoare de 36.000 de lei,pentru 30 de participanţi care vor fi selectaţi în bazamaterialelor de presă scrise, iar 10 dintre aceştia ar urma să seangajeze ca urmare a competenţelor dobândite în urma cursurilor", aspus Cristian Dimitriu, director general al Mediafax. El a adăugatcă, în ciuda fluctuaţiilor de personal de pe piaţa media dinultimii ani, care au presupus inclusiv restructurări, există încăzone din presă care se dezvoltă, cum ar fi segmentul de newmedia.

"Scopul principal al proiectului este ca, pe cât posibil, câtmai mulţi oameni care participă la proiect să fie angajaţi într-oinstituţie media şi să iasă din starea de şomaj", a spus OvidiuPopa, coordonator al proiectului.

Până în 2013, România are la dispoziţie 4,25 mld. euro dinfondurile europene pentru dezvoltarea resurselor umane, însă pentrupeste 80% din aceasta sumă s-au semnat deja contracte. În prezent,peste 2.000 de proiecte finanţate din aceste fonduri se află înimplementare, pentru consiliere şi formare profesională, programede burse doctorale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO