Andrei Dumitraşcu, managerul care a avut grijă de brandurile PepsiCo a preluat conducerea Breslo.ro, cel mai mare marketplace de handmade din România

12 ian 2018 Autor: Mădălina Panaete

Andrei Dumitraşcu

Andrei Dumitraşcu, fostul marketing manager al PepsiCo România, unul dintre cei mai mari îmbuteliatori de băuturi de pe plan local, a preluat conducerea Breslo.ro, cel mai mare marketplace de handmade din România.

Andrei Dumitraşcu are o experienţă de peste zece ani în FMCG. Din 2016 a fost responsabil cu dezvoltarea brand-urilor de băuturi din cadrul PepsiCo România, din poziţia de marketing manager, anterior având în responsabilitate brand-urile de food ale aceleiaşi companii.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea Economie Generală (2001-2005), Andrei Dumitraşcu a urmat un Master la Universitatea Paris XII Val de Marne, având specialitatea Dezvoltarea şi Administrarea Companiei (2008-2009).

„L-am întâlnit pe Andrei acum un an, am început să îi povestesc despre Breslo şi 9 luni mai târziu ne-am dat seama că cel care începuse să povestească mai mult despre Breslo era el. Descoperisem un om creativ, autodidact, disciplinat şi cu o maturitate profesională pe care nu o poate avea decât un copil al corporaţiilor care l-au şi crescut. Au urmat alte 3 luni de discuţii intense despre cifre, direcţii şi planuri de viitor şi ne-am dat seama că suntem alimentaţi de acelaşi lucru: pasiune. Începe un nou capitol în povestea Breslo, scris de Andrei alături de o echipă solidă, matură şi mai puternică”, a declarat Luigi Meclea, fondatorul Breslo.ro. El a pus pe picioare businessul în 2008. Compania Fabrica de Handmade, cea care administeaza site-ul, a avut în 2016 (ultimul an pentru care există date financiare la mfinante.ro) o cifră de afaceri de 254.000 de lei, o pierdere de 73.000 de lei şi 4 angajaţi. 

„Breslo este un brand de care deja sunt extrem de ataşat. Când am primit propunerea de a duce mai departe povestea lui, am acceptat cu entuziasmul unui puşti şi maturitatea unui fost corporatist. Momentul în care ne aflăm este unul special. În 2018 Breslo aniversează 10 ani de când s-a constituit în prima comunitate a artizanilor din România. Este un lucru remarcabil pentru un brand 100% românesc să reziste 10 ani într-o piaţă dinamică, aflată într-o permanentă dezvoltare”, a declarat Andrei Dumitrascu.

Breslo.ro este cel mai mare marketplace creativ din România, găzduind în prezent o reţea online cu peste 200 000 de membri înregistraţi. Practic, Breslo.ro reuneşte antreprenorii pasionaţi de produse handmade, care vor să-şi vândă creaţiile online. Platforma a fost creată de Luigi Meclea în 2008. Compania Fabrica de Handmade, cea care administează site-ul, a avut în 2016 (ultimul an pentru care există date financiare la mfinante.ro) o cifră de afaceri de 254.000 de lei.

În zece ani de activitate, Breslo.ro a adunat peste 1,8 milioane de creaţii originale şi materiale art&hobby.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.01.2018

 
Cuvinte cheie:
crestere
, romania
, manager
, conducere
, preluare
, Andrei Dumitrascu
, marketing
, pepsi
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide