Profesii

Angajaţii tineri din România, printre cei mai demotivaţi din lume. Cum comentaţi?

Angajaţii tineri din România, printre cei mai demotivaţi din lume

Autor: Adelina Mihai

05.06.2011, 23:51 2504

Stresul, nesiguranţa locului de muncă, orele suplimentare şiproblemele de sănătate sunt principalele probleme pe care leîntâmpină tinerii din toată lumea, acestea fiind motivele pentrucare numai unu din cinci angajaţi cu vârsta de până în 29 de aniare un grad ridicat de motivare în cadrul companiei. În România,numai 12% din angajaţii tineri au un grad ridicat de motivare lalocul de muncă, potrivit unui studiu realizat de compania decercetare GfK, care a măsurat identificarea angajaţilor cu succesulorganizaţiei în care lucrează, dedicarea lor şi disponibilitatea dea rămâne la actualul angajator.

"Lipsa investiţiilor în programe de dezvoltare, creştereasarcinilor angajaţilor, închiderile de fabrici şi insolvenţele dinultimii doi ani i-au demotivat pe tineri. Cred că 10-15% dincompanii au lucrat cu un efectiv de salariaţi mai mic decât celnecesar pentru îndeplinirea sarcinilor, de aceea adesea au fostcazuri în care doi angajaţi au fost nevoiţi să muncească pentrutrei", a spus Sorin Faur, coordonator regional al departamentuluide resurse umane al companiei de audit şi consultanţă BDO Balkans,funcţie din care coordonează activitatea din 7 ţări.

Studiul a fost realizat de GfK Custom Research pe un eşantion de30.000 de angajaţi din 29 de ţări. Rezultatele cercetării mai aratăcă numai 21% dintre cei cu vârsta între 18 şi 29 de ani au un nivelfoarte ridicat de angajament faţă de organizaţie, faţă de 31% înrândul celor care au peste 60 de ani. Această distanţă de 10 %între tineri- care au funcţii de execuţie- şi cei care de multe orise află la conducere poate crea probleme reale pentru companiiledin lume, pentru că există riscul diviziunilor la locul de muncă şial resentimentului între generaţii, spun autorii studiului.

"Angajatoriinu sunt interesaţi să testeze şi să evalueze valorile personale alefiecărui angajat. Ei vor să aibă coerenţă în valorile grupului,fără să identifice dacă angajatul respectiv se integrează în grup.Nu există o relaţie la nivel personal între angajator şi angajat,iar rezultatele se vor vedea mai târziu", a spus Mihaela Feodorof,managing partner al firmei de consiliere în educaţie şi carierăYourway Life& Career Counseling.

Ea a mai spus că angajaţii tineri sunt mai demotivaţi pentru căoferta de locuri de muncă disponibile a scăzut faţă de aniianteriori, iar aceştia au rămas fără argumentul că pleacă laconcurenţă pentru a obţine o creştere salarială.

Unele ţări se confruntă cu probleme mult mai mari din punctul devedere a angajamentului tinerilor aflaţi pe piaţa muncii. Dacă înMacedonia (36%), Franţa (32%) şi Turcia (32%) aproape o treime dintinerii cu vârsta între 18 şi 29 de ani au un nivel ridicat deangajament faţă de compania pentru care lucrează, în Ungaria şiCehia (6%) şi Serbia şi Portugalia (7%) retenţia tinerilortalentaţi poate deveni problematică. România se poziţionează în adoua parte a clasamentului global, tinerii având un nivel maiscăzut de angajament faţă de angajaţii mai în vârstă.

De asemenea, pe piaţa locală comparaţia între generaţii în ceeace priveşte sursele de stres la locul de muncă arată că impactullocului de muncă asupra sănătăţii îi preocupă mai mult pe tineriide 18-29 de ani (48%) decât pe cei cu vârsta peste 50 de ani (31%),deşi nivelul de stres este resimţit similar de cele două categoriide angajaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO