Profesii

Avertisment dur al decanului facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei: ”Dacă nu există investiţie în educaţie, nu are cine să lucreze şi să producă PIB”

Avertisment dur al decanului facultăţii de Psihologie...

Autor: Mihaela Pascari

24.01.2017, 14:36 920

Lucian Ciolan, decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti, care livrează anual pe piaţa muncii peste 1.500 de absolvenţi, spune că sistemul educaţional din România este un eşec, este complet nefuncţional şi atrage atenţia că situaţia nu se va schimba atâta timp cât finanţarea dedicată învăţământului este „neglijabilă”.

”Noi suntem într-o situaţie dramatică în România, în care aproape jumătate dintre elevi nu promovează examenul de bacalaureat. Este un eşec major al sistemului educaţional, iar orice sistem ce scoate jumătate eşec este un sistem nefuncţional”, spune Lucian Ciolan.

Anual, cheltuielile cu educaţia reprezintă 3-4% din PIB, deşi, teoretic, finanţarea sistemului de învăţământ ar trebui să fie de 6% din PIB. Bugetul pentru anul acesta este în valoare de 8,23 mld. de lei, în scădere cu 7,89% faţă de anul 2016.

Sumele însă nu reflectă bugetul întreg alocat educaţiei, în acest buget nefiind incluse cheltuielile administraţiilor locale, ale căror cheltuieli se văd abia după execuţia bugetară.

”România nu investeşte mult în educaţie, investiţia oficială este de circa 3%, dar investiţia reală, dacă scoatem fondurile europene şi alte surse din PIB-ul real, este sub 3% în ultimii ani. Din punctul meu de vedere este neglijabil”, a spus Lucian Ciolan.

Totuşi, bugetele propuse pentru anul acesta arată faptul că statul pune un accent mai mare, spre exemplu, pe controlul populaţiei decât pe educaţie. Bugetul propus pentru Ministerul Afacerilor Interne este de 11,1 mld. de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO