Profesii

Blocarea accesului la anumite site-uri în timpul programului de lucru creşte productivitatea angajaţilor?

Blocarea accesului la anumite site-uri în timpul programului de lucru creşte productivitatea angajaţilor?

Autor: Adelina Mihai

08.09.2012, 19:11 3735

Majoritatea multinaţionalelor restricţionează accesul angajaţilor către unele site-uri în timpul programul de lucru, susţinând că fac acest lucru "din motive de securitate". Însă în momentul în care un angajat nu-şi poate comanda prânzul online, nu poate intra pe messenger sau pe Facebook, nu-şi poate accesa adresa de e-mail personal sau nu poate face un transfer bancar, s-ar putea ca regulile de securitate corporatiste să îi diminueze productivitatea. Adică exact comportamentul opus scopului acestor reguli.

"Prin 2001, când lucram la Ministerul Justiţiei, mă uitam împreună cu colegii pe site-uri mai «exotice», iar exact în momentul în care a venit în vizită un agent guvernamental în relaţia cu Uniunea Europeană, computerul s-a blocat, cum se întâmplă uneori exact când ţi-e lumea mai dragă, exact pe un site din ăla şi nu am avut ce să îi mai facem. Şi el în loc să se supere, ne-a povestit cum lui i-au luat cei de la Playboy nişte bani de pe card aiurea, pe site, adică ce a primit în schimbul banilor nu a meritat atâţia bani cât a plătit", spune un bancher de pe piaţa locală care acum nu are acces nici la reţele de socializare precum Facebook şi nici pe site-uri de stocare fotografii, gen Webshots sau Picasa de pe calculatorul de serviciu.

În alte companii, angajaţii nu pot să acceseze nici măcar conturile personale de ymail sau gmail, ca urmare a unor politici stricte care au legătură cu siguranţa transferului de date (computerele au dezactivate chiar şi porturile USB).

"În fapt, ţine de atenţia angajatorului faţă de productivitatea angajaţilor. La 8.000 de angajaţi, dacă pierd toţi câte o oră pe zi, înseamnă 8.000 de ore pierdute în termeni de productivitate. În banking însă, nici măcar limitarea PC-urilor nu poate limita statul degeaba în lipsă de clienţi", spune un consultant în resurse umane.

Youtube sau site-urile de jocuri sunt site-uri la care angajaţii din multe companii au accesul blocat, însă cei lipsiţi de astfel de restricţii petrec uneori ore în şir uitându-se la seriale la locul de muncă, deşi departamentele de compliance le observă activitatea.

Teama de viruşi informatici şi de transfer de date confidenţiale, dar şi de scăderea productivităţii angajaţilor determină companiile să monitorizeze tot mai atent activităţile online ale angajaţilor. Însă aceste măsuri nu sunt văzute cu ochi buni de fiecare dată de către angajaţi, care găsesc alte metode prin care să-şi umple timpul, indiferent dacă petrec mai mult timp la ţigară sau accesează Facebook de pe telefon.

Ce credeţi? Ar trebui sau nu să restricţioneze companiile accesul angajaţilor la site-urile web?Ce site-uri nu ar trebui să fie blocate pentru angajaţi şi de ce?

Aşteptăm opiniile şi comentariile dvs. la adelina.mihai@zf.ro, pe http://www.zf.ro/profesii/ sau pe pagina de Facebook a ZF. Citiţi pe www.zf.ro/Profesii răspunsurile cititorilor la subiectul de săptămâna trecută: "S-a ajuns şi în privat să se angajeze «pe pile»?"

Ce au raspuns cititorii ZF la subiectul de saptamana trecuta: "Cum se mai prefac angajaţii din corporaţii că muncesc? Aţi auzit de metoda <agrafa>?"

Marcu

Nu, nu auzisem de metoda "agrafa", insa daca un angajat "de interior" ( deci nu agent de teren ) dintr-o banca poate lipsi cateva ore pt a se ocupa de businessul propriu, mai ca as spune ca nu este el de vina… Cred ca acesta este un exemplu extrem si, dupa cum suna, are doza sa de "folclor" corporatist. De asemenea un exemplu extrem din articol, este cel al vizitatorului de sucursale care isi petrece o saptamana de concediu in Austria, pretinzand ca este la munca. Acestea sunt, scuzati, niste copilarii : nu zic ca sunt imposibile insa, un angajat - la orice nivel s-ar afla pe scara ierarhica - se expune total daca se apuca de astfel de lucruri. As spune ca unui astfel de om, jobul prezent i-a devenit deja cu totul indiferent si cauta, in fond, motive ca s-o rupa definitiv cu acesta.

Eu cred ca in firmele "adevarate",romanesti sau straine, aprecierea angajatilor nu se face urmarindu-i daca ies la o tigara, sau daca se prefac ca muncesc. Acest fel de urmarire conduce, consider, la o apreciere in buna masura subiectiva.

Aprecierea obiectiva se face pe baza unor indicatori clari, matematici, adaptati locurilor de munca respective. Cred ca astfel de indicatori exista, ori pot fi creati, pentru imensa majoritate a locurilor de munca. Aceasta, ca si urmarirea in timp si adaptarea respectivilor indicatori, reprezinta, desigur, una dintre sarcinile managementului de la diverse nivele.

Desigur, un "sef" bun combina urmarirea cifrelor acestora cu perceptia zilnica pe care o are asupra gradului de incarcare a oamenilor care-i alcatuiesc echipa. Personal consider ca acest grad de incarcare trebuie sa fie optim, nici prea mic, dar nici prea mare.

Daca gradul de incarcare este prea mic, firma pierde bani, desigur ; La un grad de incarcare real prea mare, angajatii vor suferi in timp efectele negative ale supraincarcarii, isi vor pierde viata personala, se vor demotiva, cei buni isi vor cauta alte joburi, etc, etc. Aceasta cu consecinte la fel de nedorite pentru firma.

Ati mai dat un exemplu in articol : acela al bancilor care, desi si-au redus cu mult activitatea, au mentinut aproape acelasi numar de angajati :

Eu m-as hazarda sa afirm ca acest exemplu vorbeste poate, despre profitabilitatea respectivelor afaceri care era ( ma gandesc eu, asa ) pe vremuri enorma, iar acum doar foarte buna… Poate ca are balta peste, pentru a mai sustine un numar de montatori de agrafe la tastatura…

Apoi, in organizatiile care ruleaza zeci, sau sute de milioane de euro anual, ierarhiile sunt bogate, increngaturile foarte ramificate, avem de-a face cu organizatii lungi, deciziile sunt luate de multe ori undeva in afara tarii, etc. Vreau sa spun ca, in astfel de cazuri, exista doze mari de inertie, iar bariere ( in calea reducerii costurilor ) pot fi puse de angajati de la diverse nivele ierarhice. Iar sefi care sa-si asume riscurile taierii in carne vie, cred ca sunt putini. Pentru ca aceasta "taiere in carne vie" presupune restructurare, poate presupune adoptarea de noi strategii, dezvoltari pe noi directii, etc. Greu, coane Fanica, n-o face oricine, chit ca se cheama top-manager si isi coase costumele la Londra ! Fiindca intre profit X % si profit (X Ă 2) %, iti trebuie ceva zbatere, nopti nedormite, ori weekenduri petrecute cu ochii in tavanul de acasa si cu gandul la afacere, idei din alea care ti se aprind in cap dintr-odata, etc. De obicei, afurisitele de doua procente in plus, nu ies din concedierea catorva frecatori de menta.

Cunoasteti vorba : never change a winning team ! - e un argument excelent, de multe ori ; ramane doar de pus in ppt-uri si excel-uri ce inseamna "winning" - cat de "winning" suntem anul asta ; hartia suporta multe…

Mihai

Despre cei din banci (nu ca asta ar fi singurul domeniu unde se "aplica" articolul de mai sus) a spus-o - indirect - un oficial al BNR, acum vreo doua saptamani: "Bancile din Romania sa invete ca nu se poate trai doar din diferenta de dobanda..."
Cu alte cuvinte, iau de la tine un ban si-ti dau 3% si il dau altuia cu 6% si din diferenta "traiesc bine"...
Pai pt o asemenea activitate iti ajung cateva calculatoare, nu-ti trebuie cohorte de domnishori si domnishoare, care mai de care mai imbracati si mai intzepatzi...

Ionela

Intr-adevarvolumul de munca in banci s-a modificat dupavoct 2008 inceea cepriveste activitatea de creditare. Dar pe volumul celor din casierie si operatiuni chiar s-a marit. Si acum mai depinde de fiecare "ograda" cat de grele au procedurile si cat de mult ai de lucrat la un singur client pentru a-i oferi un amarat de card

Calin

Cea mai simpla metoda de a parea ocupati am vazut-o la fostii mei colegi, care de altfel prin aceasta metoda, au si reusit sa supravietuiasca in continuare, nefacand nimic. isi umpleau biroul de dosare, carti de specialitate, ciorne, etc, puse in teanc unele peste altele incat nu mai era loc pe acel birou nici pentru tastatura de la calculator. si intre timp, de parca nu ajungea mizeria de pe birou mai si scoteau la imprimanta fel de fel de instructiuni si documentatii de minim 50 de pagini ca sa dea impresia de volum mare de munca si studiu intens. in cazul meu situatia era fix pe dos, aveam dor un dosar pe birou, cel la care lucram in acel moment, restul fiind arhivate in bibliorafturi/ dulap

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO