Statisticile arată că numărul anual al căsătoriilor a scăzut în România cu peste 50.000 în ultimii 30 de ani. În acelaşi interval de timp, vârsta medie la care se căsătoresc tinerii a crescut cu peste şase ani. De ce nu mai vor românii să se căsătorească şi care sunt consecinţele acestui fenomen?
"Căsătoria nu cred că ne-ar aduce nimic în plus. După 13 ani nu cred că am nimic de câştigat de pe urma unui act şi niciunul dintre noi nu crede în beneficiile religioase ale căsătoriei, acesta fiind un posibil argument pentru un cuplu”, spune Cristina, în vârstă de 31 ani, care trăieşte într-o relaţie de concubinaj de mai bine de 10 ani.
Cristina spune că s-ar căsători „doar dacă acest lucru ar avea o însemnătate”, iar ea nu reprezintă un caz particular, ci este o manifestare socială care se conturează din ce în ce mai pregnant. Între birou şi chirie, între distracţiile cotidiene şi distracţiile erei tehnologice, tinerii din generaţia actuală aleg să se căsătorească mai puţin, mai târziu sau deloc.
Datele de la Statistică arată că vârsta medie de căsătorie a crescut din 1990 până în prezent cu peste şase ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă în urmă cu 28 de ani bărbaţii alegeau să se căsătorească în medie la 25 de ani şi femeile la 22 de ani, astăzi o serie de progrese sociale precum emanciparea femeii şi accesul în masă la educaţie superioară reprezintă câţiva dintre factorii principali care determină tinerii să se căsătorească mai târziu, la 31,5 ani în cazul bărbaţilor, respectiv 28,2 ani în cazul femeilor.
„Cu cât avansează economia şi tehnologia mai mult, oamenii ajung să nu mai aibă relaţii”, consideră Cristina, subliniind că unul dintre motivele pentru care există şi se accentuează acest fenomen social ar putea fi orientarea oamenilor preoponderent înspre carieră.
Fenomenul nu este prezent doar în România. Publicaţia americană New York Times scria în luna mai că sociologii, psihologii şi alţi experţi care studiază relaţiile susţin că această îndepărtare de ideea căsătoriei a devenit din ce în ce mai mult o normă, pe măsură ce femeile au intrat mai mult în piaţa muncii în ultimele decenii. Astfel, şi pentru americani media de vârstă la căsătorie a crescut de la 23 la 29,5 de ani pentru bărbaţi şi de la 20,8 la 27,4 de ani în cazul femeilor. Atât bărbaţii, cât şi femeile tind să fie mai interesaţi de avansarea în carieră înainte de a se aşeza la casa lor, concluziona articolul respectiv.
„Sunt câteva motive invocate de sociologi în ce priveşte întârzierea căsătoriei, şi anume nevoia de a termina studiile, de a obţine o oarecare stabilitate financiară, o desprindere relativă de familia de origine, tradiţională şi de la normele ei”, observă psihologul Bogdan Lucaciu.
Însă specialistul consideră că parcursul profesional „nu e un motiv, ci adesea un pretext de amânare a căsătoriei. Persoanele ambiţioase hotărâte să-şi construiască o carieră sunt de obicei pretenţioase privind alegerea partenerului, uneori la pragul workaholismului, sau mulţumindu-se cu relaţiile pasagere ori de convenienţă. Amânarea căsătoriei este mai degrabă o consecinţă a oscilaţiei între succesul profesional şi angajarea într-o relaţie. Este cazul tipic al corporatiştilor cu vise de parvenire socială”, consideră Lucaciu.
O reflexie fidelă a felului în care s-a dezvoltat societatea
Bogdan Badea, CEO al eJobs, susţine că fenomenul reprezintă „o reflexie fidelă a felului în care s-a dezvoltat societatea în ansamblul ei şi a felului în care arată astăzi profilul omului de succes”. În plus, din punctul lui de vedere, oportunităţile de împlinire, la nivel de individ, au crescut atât de mult încât vrem cu toţii să le avem pe toate: şi carieră, şi casă, şi maşină, şi călătorii, şi experienţe inedite şi, bineînţeles, o familie. Aşa că, în toată această ecuaţie foarte complexă, majoritatea încearcă să le bifeze pe toate într-o ordine cronologică. Iar asta înseamnă împlinirea pe plan profesional, în primul rând, şi apoi întemeierea unei familii.
CEO-ul eJobs observă şi el că „treptat, s-au schimbat şi mentalităţile şi dacă acum 20 de ani tinerii se căsătoreau mult mai devreme şi se ocupau abia după aceea de achiziţia unei case sau de consolidarea unei cariere, acum abia în jurul vârstei de 30 de ani încep să se gândească la căsătorie, la copii”. El întăreşte ideea că aceasta este o tendinţă care se manifestă la nivel global şi care în unele state europene a impus chiar politici naţionale de încurajare a natalităţii la nivel general, de susţinere a programelor de natalitate pentru cuplurile cu vârsta de peste 35-40 de ani, în particular, sau a mamelor singure: „Pentru că sunt tot mai multe cazuri, chiar mai multe decât la noi, când discuţia întemeierii unei familii apare abia în jurul vârstei de 40 de ani”.
Specialiştii consideră că fenomenul este mult mai general şi poate fi privit la scară amplă şi pe o perspectivă mai lungă de timp. „Acum 100 de ani, fetele se măritau la 15-17 ani, logica fiind aceea că intri în viaţa socială după ce ai terminat cu şcoala. Prima condiţie în lumea modernă a fost aceea a creşterii vârstei de educaţie. În societăţile tradiţionale băieţii terminau cu 4-5 clase, iar la ei criteriul de trecere la viaţa socială era armata, de aceea ei se căsătoreau la vârste mai înaintate decât femeile. Acum, femeile se maturizează mai repede în societate ca urmare a unui moment în care ele nu au fost subiectul educaţiei”, consideră sociologul Alfred Bulai, conferenţiar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
Sociologul critică modul în care a evoluat perspectiva societăţii contemporane pentru că „sugerează femeii că trebuie să aibă un job, o carieră, să lucreze, deoarece faptul că e femeie şi creşte copilul nu mai este privit ca ceva neapărat important, deşi este extrem de complicat să creşti un copil. Acum, ideea de bază este ca femeia să lucreze în corporaţie. În aceste condiţii se încearcă o amânare a căsătoriei, pentru că în cazul femeilor aceasta ar permite apariţia copiilor în scurt timp şi ar fi vorba de o complicaţie fantastică a vieţii”, adaugă sociologul.
