ZF 24

Salariul mediu net a crescut în martie la 1.706 lei. Topul domeniilor în care s-a câştigat cel mai bine

Salariul mediu net a crescut în martie la 1.706 lei....

Autor: Ana Maria Petcana

08.05.2014, 10:05 1063

Astfel, în fabricarea produselor din tutun câştigul salarial mediu nominal net a fost de 7.281 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 970 lei. De altfel, în sectorul produselor de tutun a fost înregistrată şi cea mai mare creştere a câştigului salarial mediu net din luna martie, de 56,6%.

Indicele câştigului salarial real pentru martie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 104,9%.

"În luna martie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)", sea artă într-un comunicat al INS.

Majorări semnificative, între 15% şi 20%, au fost consemnate în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale. Totodată, în activităţile de servicii anexe extracţiei, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, telecomunicaţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, captarea, tratarea şi distribuţia apei au fost operate creşteri de între 10% şi 13%, iar în activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea băuturilor, industria metalurgică, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor între 8% şi 9,5%.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de februarie s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale în luna anterioară, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi pe apă, de 10,4%, în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), între 4,5% şi 9% şi în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, între 2% şi 3%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: învăţământ (2,6%), sănătate şi asistenţă socială (1,7%), administraţie publică (0,8%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO