Profesii

Cât câştigă un angajat al unuia dintre cei mai mari producători de condimente din România

Cât câştigă un angajat al unuia dintre cei mai mari...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

01.08.2014, 16:04 2446

Salariul mediu net lunar al unui angajat al companiei Alex&Comp, producător de condimente din judeţul Galaţi, a fost anul trecut de 1.512 de lei, în creştere cu 250 de lei comparativ cu anul precedent, arată calculele ZF pe baza unor informaţii transmise de companie.

Pentru anul acesta, compania controlată de fraţii Dan şi Cătălin Alexandrescu şi-a bugetat o creştere a salariului mediu net în firmă până la 1.570 de lei.

Alex&Comp are în portofoliu produse precum condimente, vopsea de ouă, baze pentru mâncăruri, vopsea de ouă, dar şi dulciuri sub brandurile Alex sau Mama mia. Compania, care are o unitate de producţie în localitatea Vânători, judeţul Galaţi, are aproximativ 300 de angajaţi, un parc auto de 160 de maşini şi depozite aşezate pe o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi, conform informaţiilor furnizate anterior de reprezentanţii Alex&Comp.

Producătorul, deţinut în mod egal de Dan şi Cătălin Alexandrescu, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de circa 68 mil. lei ( mil. euro), a avut 287 de angajaţi.

În 2012, datele de la Registrul Comerţului arătau că cei mai mare angajatori din domeniul fabricării condimentelor şi ingredientelor erau Alex &Comp, Supremia Grup, Fuchs Condimente, Ion Moş şi Sima Prod din Ilfov.

Conform unei analize anterioare a Ziarului Financiar, nouă companii îşi împart piaţa condimentelor cu o valoare totală extimată la 200 milioane de euro: Alex & Comp, Compania Indiilor Orientale Prod, Dr. Oetker, Esarom România, Fuchs Con­dimente, Ion Moş, Kotanyi Con­di­mente, Podravka şi Unilever Central Europe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO