Profesii

Cea mai mare creştere din ultimul deceniu: +15%. Salariul mediu a depăşit 2.700 de lei net în aprilie

Cea mai mare creştere din ultimul deceniu: +15%....

Autor: Adelina Mihai

12.06.2018, 00:07 27606

Un angajat din România a câştigat, în medie, 2.713 lei net în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 15% faţă de aprilie 2017, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

„În mediul privat, creşterea salariilor este generată în principal de lipsa forţei de muncă disponibile. Din nefericire, nu există o corelaţie între majorările de salarii şi partea de creştere a productivităţii şi a eficienţei muncii. Chiar şi cu salarii crescute, există foarte multe poziţii care nu pot fi ocupate nici cu salarii mărite. Spre exemplu, pentru o poziţie de angajat necalificat - manipulant mărfuri - salariile oferite de angajatori variază între 1.800 şi 2.000 de lei net şi nici cu aceste salarii nu au garanţia că găsesc candidaţi“, a spus Oana Tufăroiu, sales & operations director în cadrul firmei de recrutare Humangest.

Cu o creştere anuală de 15% în aprilie 2018 faţă de aprilie 2017, angajaţii români au avut parte de cea mai mare creştere salarială din ultimii zece ani. Majorarea salariului minim pe economie (de la 1.065 lei net în 2017 la 1.162 în 2018, +9%), creşterile de salarii din sectorul privat şi deciziile Guvernului privind ajustările de salarii din sectorul bugetar au fost principalii factori care au condus la această evoluţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO