Profesii

Cine mai ia 1.000 de euro la angajare

Cine mai ia 1.000 de euro la angajare
23.08.2009, 16:32 3166

Nu toata lumea a ramas insa la fel de "norocoasa". Cei care se angajeaza acum pe pozitii de accountant, senior accountant, senior recruiter, reprezentant medical sau specialist marketing nu mai sunt remunerati in acelasi fel ca anul trecut. In aceeasi masura, pretentiile candidatilor au scazut considerabil, acestia acceptand oferte pe care in urma cu un an sau doi le-ar fi refuzat.

"Majoritatea candidatilor la angajare constientizeaza acum ca posturile disponibile sunt tot mai putine, concurenta pentru ocuparea lor este tot mai mare si in continua crestere ca urmare a disponibilizarilor, iar ei cauta sa isi pregateasca si sa sustina interviurile in conditii cat mai 'competitive', inclusiv prin reducerea pretentiilor salariale", spune Radu Georgescu, director de resurse umane al Lukoil Romania, companie cu vanzari de peste un miliard de euro pe segmentul distributiei de carburanti si care numara peste 3.700 de angajati.

Georgescu explica faptul ca in ceea ce priveste salariile propuse la angajare angajatorii cauta, in general, sa plece de la niveluri mai scazute fata de salariile oferite, pentru pozitii similare, anterior atat pentru posturi entry-level, cat si pentru middle si top - management.

"Structura managementului central si teritorial al Lukoil Romania a fost si in perioada care s-a scurs de la resimtirea efectelor crizei economico-financiare stabila. Compania a avut in ultimul an o fluctuatie de personal de circa 22%, aproape exclusiv la nivelul personalului statiilor de distributie carburanti, unde plafoanele salariale sunt, ca la toate firmele de profil, sub nivelul de 1.000 de euro", precizeaza directorul de HR al Lukoil.

Ponderea angajatilor cu venituri peste 1.000 de euro a scazut cu 31,4% in primul semestru al acestui an, fata de primele sase luni ale lui 2008, arata o analiza asupra unui numar de 100 de companii din mediul privat, care insumeaza aproximativ 11.000 de angajati, realizata de Paylogic, companie specializata in servicii de outsourcing salarizare si administrare de personal.

Potrivit Paylogic, fata de primele sase luni ale anului 2008, pentru primele sase luni ale lui 2009 numarul angajatilor noi cu venituri de peste 1.000 de euro a scazut cu 86,8%.

Criza isi spune cuvantul si in randul companiilor de consultanta in domeniul financiar-contabil.

"In mintea consultantilor, perioada de vara-toamna insemna perioada de evaluare, promovare si implicit marirea salariilor. Managerii au decis sa amane perioada de evaluare tocmai pentru a nu crea disconfort in randul angajatilor ca o promovare poate veni fara marirea salariilor", spune Alina Anghelescu, finance recruitment consultant la compania de recrutare TalentStream Romania.

Incadrarea noilor angajati in companie se face dupa o evaluare clara a necesitatii de a aduce un nou angajat. Indiferent de nivelul companiei, salariile in momentul angajarii au scazut la 15% - 30% fata de anul trecut.

 

 

Maximum 15% dintre absolventi se vor angaja anul acesta

 

Anul acesta, vor termina facultatea peste 96.000 de studenti din invatamantul de stat, potrivit datelor Ministerului Educatiei, la care se adauga alte cateva mii de oameni de la facultatile particulare. In prezent, in invatamantul de stat exista circa 488.000 de studenti, la care se adauga inca 700.000 de persoane care invata in cadrul universitatilor particulare.

Cei mai afectati de schimbarile de pe piata economica au fost absolventii, care, pe langa faptul ca isi gasesc mai greu loc de munca, primesc si salarii mult mai mici fata de anul trecut in momentul in care gasesc un loc de munca. 

"Un senior programmer in IT, care se angaja imediat dupa absolvirea facultatii si avea deja experienta din munca, primea un salariu de 1.200 de euro. Acum oferta nu se ridica la mai mult de 700 de euro", explica Udrescu.

In acelasi timp, in industria auto, pentru un mecanic cu experienta, castigul salarial depasea anul trecut 1.000 de euro, insa in prezent nu se mai pune problema. Totodata, in institutiile financiare, daca ne gandim la ofiterii de credite sau specialistii de risc, acestia primeau salarii de minim 1.000-1.200 de euro, dar acum acestea s-au injumatatit.

Pe langa acest lucru, consultantii sunt de parere ca anul acesta va fi extrem de greu ca absolventii sa fie integrati pe piata muncii.

"Gradul de absorbtie in piata al absolventilor va fi de maximum 10-15% anul acesta. Piata de recrutare se contracta in continuare. Numarul joburilor disponibile scade, apar noi candidati in urma disponibilizarilor si competitia este din ce in ce mai mare", spune Adela Cristea, managing partner Ascent Group, care ofera servicii de consultanta pentru dezvoltarea afacerilor, contabilitate, resurse umane si training, cu afaceri de aproximativ 1 mil. euro anul trecut.

Multi dintre tinerii absolventi, mai ales cei cu experienta de lucru pe timpul facultatii, pretindeau anul trecut si acum doi ani salarii ridicate, chiar si de 1.000 de euro net. Putine erau insa companiile care acordau astfel de salarii pentru un asemenea nivel de experienta.

"Din cate cunosc de la colegi din alte firme, pretentiile celor care cereau anterior, la angajare, salarii de 1.000 de euro - unii chiar la scurt timp dupa absolvire - au scazut", spune Radu Georgescu, directorul de HR al Lukoil.

Scaderea drastica a cererii de forta de munca din ultima vreme a determinat si o scadere a pretentiilor si, in cele mai multe cazuri, o echilibrare a acestora.

"Anul acesta salariile pentru tinerii absolventi se inscriu ca medie intre 300 si 500 euro net", este de parere Alina Candea, business manager la CVO Sales & Marketing Recruitment, companie care ofera servicii de recrutare.

In general, anul trecut absolventii de automatica si calculatoare, cibernetica, limbi straine rare sau finante-banci puteau sa castige 1.000 de euro net din primul an de activitate profesionala.

"Anul trecut un absolvent de facultate tehnica si cu o experienta minima dobandita in timpul studiilor era incadrat cu un salariu de aproximativ 800 - 1.000 de euro, lucru care nu se mai intampla si anul acesta", explica Anghelescu.

In acelasi timp, absolventii si-au schimbat atat atitudinea, cat si asteptarile fata de anul trecut. Cei mai multi dintre ei aplica la stagii de practica sau la programe de internship fara plata, ca sa isi faca in acest fel experienta, chiar si de doua - trei luni, pentru ca ulterior sa se poata angaja.

"Si noi suntem asaltati de absolventi care ne roaga sa vina sa faca practica la noi sau macar sa ii punem in legatura cu clientii nostri. Vor sa-si faca intr-un fel intrarea in sistem", spune Cristea. Ea spune ca, desi anul trecut absolventii cereau salarii de 1.000 de euro, in conditiile actuale pozitiile de entry-level se platesc cu 300-400 de euro.

 

 

Minimum 2-3 ani de experienta pentru 1.000 de euro

 

In conditiile actuale, un candidat care are minim doi - trei ani de experienta si lucreaza intr-un domeniu financiar contabil sau conex isi poate permite sa ceara un salariu de 1.000 de euro in momentul in care se angajeaza. De asemenea, in domeniul farmaceutic sau in FMCG, in IT sau in vanzari, situatia nu s-a inrautatit atat de mult ca in alte domenii.

In IT, in special in software, sunt cautati oamenii cu experienta. Exista cerere atat pe piata interna, cat si externa pentru ca acestea sunt resurse greu de gasit.

"Un candidat fara experienta nici macar nu mai poate visa la un salariu de 1.000 de euro. Doar expertii din IT, profesiile financiar-contabile sau vanzatorii, aici putem vorbi de solicitari de peste 1.000 de euro", mentioneaza Cristea de la Ascent.

De asemenea, contabilii seniori, analistii financiari, inginerii cu doi - trei ani de experienta, testerii si programatorii seniori sau key-account managerii castiga salarii de aproximativ 1.000 de euro net.

 

 

Pe angajati nu-i mai deranjeaza

 

Scaderea ofertelor salariale in momentul angajarii a dus la o discrepanta intre salariile nou-venitilor si ale celor care se aflau inainte in companie, desi nivelul de experienta si pregatire este asemanator. 

"Nu mai este o problema daca colegul de langa, care are aceeasi varsta si acelasi numar de ani de experienta are un salariu cu 30-40% mai mare, doar pentru ca a venit inainte in companie", crede Udrescu.

In opinia sa, avand in vedere ca cererea de locuri de munca este foarte scazuta, iar oferta de candidati este in crestere, oamenii, mai ales cei care au trecut printr-un soc pentru ca si-au pierdut locul de munca, sunt multumiti ca au unde sa lucreze, chiar daca au salarii cu 30-40% mai mici.

Posibilitatile de angajare s-au redus foarte mult in ultimul timp, au avut loc scaderi drastice ale ofertelor de munca, de pana la 80-90%. Pintre putinele oferte de job se numara cele specializate.

"Institutiile financiare au redus cu pana la 30% numarul de angajati in ultimele sase luni, in domeniul auto s-au facut concedieri, chiar daca nu atat de grave, totusi businessul a scazut dramatic. In IT numarul de angajati a scazut cu 30-40% si in mod implicit nu se mai fac angajari", povesteste Udrescu.

Acestea erau si principalele companii care ofereau salarii mari la angajare, adica institutiile financiare, dealerii auto, firmele de soft care cereau oameni specializati, dar au cazut toate, insa in aceste domenii businessul a scazut cu pana la 60%.

Cu toate acestea, se cauta in continuare oameni de vanzari. "Inca se fac angajari in zona de vanzari pentru ca toate companiile spera sa iasa din blocaj si sa treaca pe crestere", spune Adela Cristea.

De asemenea, situatia este stabila in domeniul financiar-contabil, unde nu s-au inregistrat scaderi mari in ceea ce priveste salariul. Pentru contabili sau analisti financiari, nivelul salarial a ramas relativ acelasi.

Pe de alta parte, piata a scazut in randul profesiilor bancare. Daca anul trecut toate bancile se extindeau si deschideau agentii si sucursale, acum nu se mai intampla asa. Totodata, in domenii conexe, cum ar fi resursele umane, oferta de joburi de pe piata a scazut considerabil. Si in constructii, mai ales in ceea ce priveste inginerii, piata s-a contractat.

In conditiile actuale, prea putine companii mai fac cresteri salariale, insa lucrurile ar putea reveni pe crestere in urmatorii doi ani.

"Daca lucrurile merg bine, intr-un an economia se va redresa, iar salariile isi vor reveni in doi ani de zile. Asa se intampla de obicei", spune Udrescu.

 

Cine primea 1.000 de euro la angajare si nu mai primeste acum

  • Senior recruiter
  • Reprezentant medical
  • Specialist marketing

 

Cine mai ia 1.000 de euro la angajare?

  • Contabil senior
  • Analist financiar
  • Area sales manager
  • Ingineri cu 2-3 ani de experienta
  • Testeri sau programatori seniori
  • Key account manager
  • Personal assistant cu 3-4 ani de experienta

Sursa: companiile de recrutare 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO