Profesii

Criza i-a făcut pe oamenii de HR să înveţe să numere. Se face mai mult cu mai puţine resurse

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Corina Mirea

27.03.2013, 00:07 2295

Directorii de resurse umane au început să măsoare tot mai mult succesul proceselor de HR şi să îmbunătăţească indicatorii de evaluare a angajaţilor, au renunţat la beneficiile „nice to have“ din pachetele oferite angajaţilor şi încearcă să facă mai mult cu resurse mai puţine.

A venit timpul ca oamenii de HR să caute agenţii de creştere din companii, să găsească metode flexibile de reducere a costurilor (de exemplu, programele de lucru part-time pentru mame) şi să lucreze mai mult la brandul de angajator.

Acestea sunt doar câteva dintre lecţiile de adaptare pe care departamentele de resurse umane au fost nevoite să le înveţe în ultimii ani de criză, sunt de părere directorii de HR şi consultanţii din companiile locale care au participat la cea de-a opta ediţie a evenimentului HR Conference, organizat ieri de Ziarul Financiar.

„Leadershipul românesc autentic este de tip flexibil. Însă trebuie să ne gândim şi la autenticitatea celor care formează generaţia viitoare de lideri. Tinerii talentaţi sunt atraşi de brandul unei companii“, a spus Cora Lynn Heimer Rathbone, Partner în cadrul gigantului în resurse umane Mercer Leadership Development (Europe), parte a grupului M Marsh & McLennan Companies.

Cora Lynn a fost invitată ieri la evenimentul HR Conference, organizat de Ziarul Financiar pe tema „Dilemele HR-ului în vremuri turbulente“.

 

Concluziile directorilor şi consultanţilor din HR

 
  • HR-ul s-a văzut nevoit în perioada de criză să măsoare tot mai mult succesul proceselor derulate
  • Companiile au început să renunţe la beneficiile „nice to have“ în favoarea celor care sunt cu adevărat necesare pentru satisfacerea nevoilor angajaţilor
  • Pentru a atrage mai multe „talente“ în companii, acestea trebuie să îşi consolideze brandul de angajatori
  • Pentru ca angajaţii să înţeleagă businessul şi cui se adresează compania, aceştia trebuie trimişi pe teren
  • Atenţie la generaţia Y, care vrea tot mai multă flexibilitate, satisfacţie la locul de muncă şi oportunităţi de promovare
  • De multe ori, un „mulţumesc“ şi un „te rog“ pot deveni o metodă eficientă de motivare a angajatului
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO