Profesii

​Cum îşi răsplătesc companiile angajaţii sau partenerii de afaceri: cu vacanţe în Caraibe, Asia sau Australia. Cel mai scump pachet de vacanţă a costat peste 200.000 de euro

​Cum îşi răsplătesc companiile angajaţii sau...
22.10.2016, 17:06 951

Cererea pentru vacanţele oferite de companii angajaţilor şi partenerilor de afaceri a crescut cu o treime în 2016, faţă de anul trecut, ca destinaţii fiind preferate insulele din zona Caraibe, Asia, Australia, la un buget mai mare cu 15-20%  faţă de 2015, conform agenţiei de turism Paralela 45.

 În acelaşi timp, cele mai multe călătorii de afaceri au fost efectuate în 2016 în Europa de Vest şi America, iar destinaţia China înregistrează o creştere de 30% faţă de anul trecut.

Pentru recompensarea angajaţilor sau a partenerilor de afaceri, patronii aleg destinaţii precum Thailanda, Vietnam, zona Asiei de Sud-Est sau Caraibe - Republica Dominicană, Mexic, Cuba şi mai nou, Australia. Pentru astfel de sejururi, de peste 10 zile, şi pentru care sunt preferate hotelurile de cinci stele, se plăteşte începând de la 2.500 la peste 4.000 de euro de persoană.

Cel mai complex pachet de vacanţă cumpărat anul acesta de la Paralela 45 a costat peste 200.000 de euro, pentru un de grup de 70 de persoane al unei companii din industria agro-alimentară.

În ceea ce priveşte călătoriile de afaceri, ca noutate în 2016 se remarcă Africa de Sud şi America de Sud (Brazilia şi Argentina). Către China au fost oferite cu o treime mai multe călătorii, iar cererea pentru Rusia este pentru un trend crescător. În cazul delegaţiilor externe, clienţii Paralela 45 aleg, de regulă, hotelurile de 4 stele. 

În România, creşterea se reflectă în numărul de cazări în majoritatea oraşelor ţării cerute de clienţii Paralela 45, pentru hoteluri de minimum 4 stele. Din statisticile companiei, anul acesta angajaţii au călătorit patru zile pe săptămână şi peste 16 zile într-o lună, în comparaţie cu 2015, când se călătorea maximum trei zile pe săptămână, respectiv o săptămână şi jumătate într-o lună.   

”Piaţa de business travel are rezultate mai bune anul acesta, îşi revine pe toate segmentele ei, vacanţele bonus, călătorii de afaceri, evenimente. Faţă de alţi ani însă, clienţii se uită cu atenţie la fiecare cheltuială. Consultanţii noştri încearcă să adapteze fiecare ofertă la dorinţele şi nevoile de călătorie sau eveniment pe care o companie îl planifică”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

În 2016, dintre evenimentele organizate pentru companii, trainingurile au fost cele mai solicitate, în comparaţie cu seminariile, conferinţele, congresele. Pentru acestea, companiile au ales hoteluri de 4 stele, cu facilităţi spa, care să le ofere cursanţilor şi posibilitatea de relaxare. Cele mai căutate destinaţii au fost Grecia continentală şi insulele elene, în special Creta şi Rhodos.

Agenţia de turism Paralela 45, înfiinţată în aprilie 1990, este una dintre primele trei agenţii private din România. Compania are în prezent 40 de agenţii directe şi în franciză răspândite în toată ţara. Departamentul de corporate a fost înfiinţat în 1998, are în prezent 10 angajaţi, şi generează aproape 10% din cifra de afaceri a companiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO