Profesii

Deloitte a recrutat 70 de absolvenţi în această toamnă

Deloitte a recrutat 70 de absolvenţi în această toamnă

Autor: Corina Mirea

08.10.2015, 14:54 741

Un număr de 70 de tineri absolvenţi de studii superioare au intrat în rândul auditorilor şi consultanţilor din cadrul firmei de profil Deloitte în această toamnă. Pentru a-i selecta, oamenii de HR ai firmei de audit şi consultanţă fiscală au avut nevoie de câteva luni de „observaţie” atât prin intermediul căutării directe, cât şi prin intermediul programelor de internship.

„Mai bine de un sfert din ceirecrutaţi provin din Deloitte Students’ Academy, un program ce s-a desfăşurat în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015 şi care a constat într-o serie de ateliere interactive conduse de auditori şi consultanţi fiscali experimentaţi din cadrul companiei”, spune Carmen Baibarac, director de resurse umane al Deloitte România.

În prezent, Deloitte are peste 500 de angajaţi în România, în birourile din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO