Profesii

Din februarie, peste 28.000 de poliţişti vor primi majorări salariale datorită unor sporuri

Din februarie, peste 28.000 de poliţişti vor primi...

Autor: Oana Despa, Mediafax

05.01.2018, 15:37 1232

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că, din februarie, peste 28.000 de poliţişti vor beneficia de majorări salariale prin creşterea sporurilor de risc şi suprasolicitare neuro-psihică de la  5%  la 10%, dar şi cei din domeniul arest-transfer vor primi o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere.

„Dintre cei peste 28.000 de poliţişti, fac parte, spre exemplu, poliţiştii de la acţiuni speciale şi poliţiştii cu atribuţii pentru cercetarea la faţa locului: judiciarişti, criminalişti, pirotehnişti, conductori câini, etc. În plus, începând cu anul 2018, se acordă o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii. Aceste majorări vin pentru stimularea unor poliţişti care desfăşoară activităţi deosebite şi care sunt similae cu cele de poliţie judiciară”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

De asemenea, MAI precizează că pe măsură ce vor fi încadraţi mai mulţi poliţişti, se vor asigura resursele necesare pentru asigurarea permanenţei serviciului poliţienesc.

„În anul 2017, au intrat în sistem 6.629 de oameni : 3.477 din sursă externă (din care 3.211 agenţi/subofiţeri în primăvara anului 2017), 1.080 agenţi/subofiţeri reprezentând promoţia şcolilor din luna iulie, 565 ofiţeri din Academia de Poliţie, respectiv 1.507agenţi/subofiţeri, reprezentând promoţia şcolilor de agenţi şi subofiţeri din luna decembrie. În acest an, vor intra în sistem peste 7.000 de oameni: 1.800 din sursă externă în luna mai, 700 ofiţeri Academia de Poliţie promoţia iunie 2018, 2.438 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia iulie 2018, 2.880 agenţi/subofiţeri şcoli promoţia noiembrie 2018”, mai reiese din comunicatul instituţiei.

Potrivit ministerului, a fost reevaluat modul de acordare a sporului pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale, astfel, 50 de indicatori reprezentând 50% din salariul de bază conform legii, destinaţi conducerii ministerului au fost redistribuiţi către angajaţi cu funcţii de execuţie din zona operativă a Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră.

Ministerul Afacerilor Interne menţionează că, în cadrul sistemului, niciun angajat nu va avea un salariu brut mai mic de 1.900 de lei, fără a adăuga sporurile de are beneficază. Şi în acest an se va aplica în continuare plata majorării de 75% pentru orele lucrate în weekend-uri sau sărbători legale, menţinându-se şi toate celelalte drepturi de echipament şi hrană.

În acelaşi timp, MAI subliniează că venitul salarial net nu va scădea în 2018, ci va creşte cu până la 4-5% începând cu luna ianuarie 2018, pentru angajaţii care îşi vor desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii de muncă. Singura excepţie o reprezintă cei care în ultimele 7 luni au beneficiat de majorarea pentru permanenţa la domiciliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO