Doi tineri de 34 de ani au dezvoltat o platformă online pentru angajaţii care vor să îşi personalizeze beneficiile oferite de companie

9 mar 2014 Autor: Adelina Mihai

Stelian Bogza şi Adrian Sârbu, doi tineri de 34 de ani cu experienţă în companii multi­naţionale, şi-au deschis o afacere care funcţionează ca un magazin online prin care fiecare angajat are acces la o serie de beneficii, în limita bugetului oferit de angajator.
 
Benefit Systems, platforma gestionată de compania cu acelaşi nume, este folosită în prezent de 500 de angajaţi de pe plan local, după ce conceptul a fost lansat în decembrie anul trecut.
 
„Platforma are în vedere centralizarea tuturor beneficiilor oferite de o companie angajaţilor, beneficii pe care aceştia le pot accesa lunar, în funcţie de nevoile fiecăruia. Astfel, fiecare angajat acumulează pentru fiecare beneficiu anumite puncte pe platformă, în funcţie de suma disponibilă acordată de angajator în pachet. Pe baza acestor puncte (care se reportează, în cazul în care nu sunt folosite, pentru următoarele luni), angajatul îşi poate alege tipul de beneficiu dorit, iar Benefit Systems intermediază legătura cu furnizorul acelui beneficiu“,  a explicat Stelian Bogza, business development manager în cadrul Benefit Systems şi acţionar al companiei.
 
Cu alte cuvinte, dacă angajatul optează ca, de exemplu, timp de şase luni să nu folosească niciun beneficiu dat de angajator ca să acumuleze punctele pentru a-şi lua un tichet de vacanţă, Benefit Systems va intermedia negocierea cu agenţia de turism în acest caz. Astfel, angajatul va beneficia de discount pe baza unui cod generat de Benefit Systems pe care îl va introduce în oferta de vacanţă a agenţiei de turism.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.03.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
 
Cuvinte cheie:
beneficii
, tineri
, platforma
, companie

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Abonează-te la Închide