Administraţia publică trebuie profesionalizată, însă pentru ca angajaţii să fie motivaţi în acest sens este nevoie de două elemente: să aibă un loc de muncă stabil şi o salarizare «normală», este de părere Andrei Caramitru, senior partner şi Head of Eastern European Telecom, Media &Technology Practice în cadrul firmei de consultanţă în management McKinsey.
“Suntem în situaţia în România în care o secretară bună la o multinaţională câştigă cât un ministru. Este absurd şi inadmisibil să se întâmple astfel de lucruri. Cum valorifici munca lor şi pe cine reuşeşti să atragi în administraţia publică cu astfel de salarii?”, a spus Andrei Caramitru. În prezent, un ministru câştigă, în medie, circa 5.300 de lei net (sub 1.200 de euro) pe lună, acesta fiind salariul echivalent al unui angajat pe poziţie de „specialist” într-o multinaţională, potrivit datelor de pe piaţa de recrutare.
În opinia şefului McKinsey, statul român are nevoie de un nucleu de 200-300 de oameni foarte bine plătiţi, care să lucreze ca înalţi funcţionari publici şi care să scrie şi să coordoneze proiecte strategice pentru dezvoltarea economică a României. El crede că cei care se ocupă de coordonarea marilor proiecte, strategice pentru ţară, ar trebui să fie plătiţi cu salarii de cinci ori mai mari decât cele ale funcţionarilor actuali.
În prezent, în sistemul bugetar lucrează 1,2 milioane de persoane, adică un sfert din numărul total al salariaţilor din economie.
Deşi sunt diferenţe salariale foarte mari între salariul unui ministru şi cel al unui CEO de companie mare (poziţie pentru care se oferă şi câte 10.000 de euro net pe lună), în medie, angajaţii de la stat câştigă mai mult decât cei din privat.
O analiză ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică arată că un angajat de la stat câştigă, puţin peste 2.500 de lei brut pe lună, cu 19% mai mult decât un angajat din sectorul privat. Specialiştii spun că acest lucru a fost o consecinţă a faptului că guvernele din ultimii ani au acordat, în scop electoral, creşteri salariale pentru bugetari într-un ritm mai accelerat decât firmele private, care au fost nevoite să îşi ţină costurile sub control, mai ales în anii de criză.
