Profesii

Expansiune masivă a gigantului american Oracle: Scoate la concurs 1.000 de locuri de muncă noi în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa

Expansiune masivă a gigantului american Oracle: Scoate...

Autor: Alex Ciutacu

18.07.2017, 13:41 535

Gigantul serviciilor de cloud Oracle angajează 1.000 de oameni în vânzări, management , marketing şi resurse umane, după ce a hotărât să îşi exindă seviciile în regiuni din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit Bloomberg.

Compania caută muncitori calificaţi, care au experienţă de minimum doi ani în vânzări, management, finanţe, recrutări, marketing şi resurse umane pentru a lucra în cadrul serviciilor de cloud.

Decizia de a se extinde a venit în urma rapoartelor interne care au arătat o creştere, a veniturilor, cu 58% faţă de anul trecut, proveniţi din serviciul de cloud, care le permite clienţilor din corporaţii să gestioneze date prin intermediul reţelei de servere ale Oracle.

Oracle a înregistrat în anul 2016 profituri de 4.6 miliarde de dolari, din vânzarea de servicii cloud, cu 2.9 miliarde mai mult decât în anul 2015.

„Afacerea noastră cu serviciile de cloud creşte într-un ritm incredibil, aşa că este momentul să aducem o nouă generaţie de oameni talentaţi”, a precizat Tino Scholman, vicepreşedintele regional Oracle pe servicii de cloud.

Produsele cloud reprezintă 12% din vânzările totale ale companiei Oracle, care operează cu aproape 51.000 de angajaţi în Statele Unite şi peste 85.000 pe plan internaţional.

Achiziţiile de servicii de cloud sunt aşteptate să prezinte o creştere anuală de 27% pentru a atinge pragul de 82 de miliarde de dolari până în 2020, potrvit firmei de cercetare IDC.

Infrastructura serviciilor de cloud oferite de Oracle capătă avânt şi ar trebui să devină un pilon de creştere major în anul următor, pe lângă competiţia de asemenea în creştere din partea Amazon, conform unui raport realizat de Bloomberg Intelligence.

Amazon, Alphabet, Microsoft , International Business Machines şi alte companii, au raportat o creştere în vânzările de servicii de cloud şi au extins centrele de stocare de date în Europa datorită competiţiei şi cerinţei în creştere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO