Profesii

Fabrica din Arad care caută să angajeze 1.000 de oameni în judeţul vecin pentru că şomajul local este aproape de zero

Fabrica din Arad care caută să angajeze 1.000 de oameni...

Autor: Andreea Tobias, Marian Buga

13.12.2014, 20:23 5315

Potrivit autorităţilor locale din Chişineu-Criş, oraş de care aparţine localitatea Nădab, cea mai mare fabrică din zonă - Kromberg & Schubert, care produce cablaje auto – va inaugura o nouă hală de producţie în luna ianuarie, de 10.000 de metri pătraţi, astfel că are nevoie şi de forţă de muncă suplimentară, dar care nu este găsită în zonă, unde şomajul este aproape de zero de mai mulţi ani.

Primarul oraşului, Gheorghe Burdan, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că fabrica îşi măreşte capacităţile de producţie şi oferă 1.000 de locuri de muncă.

”Fabrica are 1.800 de salariaţi şi este cel mai mare angajator din zona noastră, dar pentru că la noi şomaj nu există, o mare parte dintre muncitori sunt din Bihor, cum ar fi comunele Tinca sau Tulca. Şi acum tot acolo se caută oameni”, a declarat primarul din Chişineu-Criş.

Compania participă până în 11 decembrie la Bursa Specială a locurilor de muncă organizată în oraşul bihorean Salonta, unde caută muncitori, oferind contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată, prime lunare şi de sărbători, ore suplimentare plătite dublu, tichete de masă, servicii medicale gratuite şi transport gratuit celor care fac naveta.

Reprezentanţii AJOFM Arad spun că în domeniul cablajelor auto forţa de muncă este aproape epuizată în judeţ, pentru că există mai multe fabrici care concurează pentru a atrage muncitori.

Datorită ofertei fabricii din Nădab, numărul locurilor de muncă disponibile în judeţul Arad s-a dublat în luna decembrie, fiind aproape de 2.000, în condiţiile în care în mod obişnuit sunt disponibile aproximativ 900 la operatorii economici.

Rata şomajului în judeţul Arad era de 3% la sfârşitul lunii noiembrie, iar în municipiul Arad a fost de 1,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO