Profesii

Generalul de brigadă Gheorghe Pop, şef al ISU Bucureşti-Ilfov pentru trei luni

Generalul de brigadă Gheorghe Pop, şef al ISU...

Autor: Monica Moanea, Livia Ispas

26.11.2015, 10:48 608

Din dispoziţia inspectorului general al IGSU, atribuţiile inspectorului şef, prim-adjunctului şi adjunctului din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov au fost preluate, pe o perioadă de trei luni, de general de brigadă Gheorghe Pop, locotenent colonel Claudiu Valeriu Crăciun şi locotenent colonel dr. Ioan Sorin Mureşan, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

"Odată cu preluarea acestor atribuţii, aşteptările sunt evidente, dar am încredere că experienţa pe care o deţineţi reprezintă elementul de bază pentru susţinerea climatului de siguranţă al cetăţenilor Capitalei şi judeţului Ilfov. Aştept din partea dumneavoastră fermitate, perseverenţă şi corectitudine în activitatea pe care o veţi desfăşura în această perioadă", le-a transmis şeful IGSU celor trei ofiţeri, joi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, unde a avut loc prezentarea noii conduceri.

Generalul de brigadă Gheorghe Pop deţine, din anul 2001, funcţia de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Oltul" al judeţului Harghita. Cu o experienţă de peste 35 de ani în această Armă, generalul Pop este absolvent al Şcolii de ofiţeri activi a Ministerului de Interne (promoţia 1983, arma "pompieri"), al Academiei de Înalte Studii Militare (1990) şi Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie "A.I. Cuza" Bucureşti (1996). Pe parcursul carierei militare, Gheorghe Pop a ocupat funcţii de execuţie şi comandă atât în plan operativ, cât şi în cel preventiv, îndeplinind, totodată, şi atribuţii de control pe timpul cât a fost încadrat la Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari (IGSU), potrivit IGSU.

Locotenent colonel Claudiu Valeriu Crăciun provine din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, ocupând funcţia de Comandant al Grupului de Intervenţie nr. 1 "Lt. col. (pm) Adrian Barbu". Cu o vastă experienţă în domeniul operativ (comandant subunitate), locotenentul colonel Crăciun a absolvit mai multe cursuri privind managementul situaţiilor de urgenţă, fiind brevetat ca specialist în salvări de la înălţime - alpinism, a precizat sursa citată.

Locotenent colonel dr. Ioan Sorin Mureşan ocupă funcţia de adjunct al inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" al judeţului Sălaj. De-a lungul carierei sale, ofiţerul a ocupat funcţii de execuţie şi comandă în cadrul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Sălaj. Locotenentul colonel Mureşan a obţinut titlul ştiinţific de "doctor în inginerie civilă" la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în anul 2014.

Şefii ISU Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Schiopu şi adjunctul Giani Aldoiu - au fost suspendaţi din funcţii miercuri, în aceeaşi zi fiind audiaţi, în calitate de martori, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în legătură cu verificările privind clubul Colectiv.

Cei trei au fost suspendaţi din funcţii după apariţia unei adrese trimise de organizatorul de evenimente Emagic către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în care se cerea un punct de vedere privind organizarea în fabrica Pionierul şi în clubul Colectiv a unui festival de muzică la care erau aşteptaţi 2.000 de oameni. Adresa a fost înaintată atunci ISU Bucureşti-Ilfov.

Premierul Dacian Cioloş a declarat miercuri, în şedinţa de guvern, că vrea să se asigure că persoanele care au fost la conducerea ISU Bucureşti-Ilfov şi care au fost suspendate din funcţii vor fi demise şi nu se vor mai putea întoarce în sistem.

Primul ministru a mai spus că, în perioada imediat următoare, aşteaptă de la secretarul de stat Raed Arafat un plan de reformă şi de restructurare a ISU, în condiţiile în care a aflat abia marţi seară că ISU Bucureşti fusese informat de problemele din Colectiv şi nu a verificat.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a arătat miercuri, într-un comunicat de presă, că a primit, în 24 noiembrie, o sesizare din partea mass-media care semnala existenţa unui document privind organizarea unui eveniment cu public numeros în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie, anterior producerii tragediei din 30 octombrie.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a contactat, marţi, conducerile IGSU şi ISU Bucureşti şi le-a trimis o sesizare în care semnala existenţa unui fax de la Emagic privind organizarea festivalului PLUM în fabrica Pionierul, la etajul 1 şi în clubul Colectiv, pentru zilele de 25 şi 26 septembrie. La eveniment erau aşteptaţi aproximativ 2.000 de oameni, potrivit adresei Emagic.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, că marţi seară, după ce a aflat de adresa de la societatea Emagic, a fost trimis un control la ISU Bucureşti, pentru a verifica ce s-a făcut cu acea adresă.

În urma verificărilor, au fost găsite atât adresa, cât şi două răspunsuri la aceasta, din 25 septembrie, către Emagic, în care ISU Bucureşti prezenta obligaţiile societăţii, dar nu au fost găsite dovezi că cineva a verificat ca acel club să aibă cel puţin autorizaţie să desfăşoare o astfel de activitate, a mai spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a explicat că adresa trimisă de Emagic, în 23 septembrie, prin care cerea sprijin pentru organizarea unui eveniment cu 2.000 de persoane, în 25 şi 26 septembrie, la fabrica Pionerul, clubul Colectiv, a fost redicţionată, în 24 septembrie, la ora 9.27, către ISU Bucureşti, unde a ajuns la două departamente, respectiv operativ şi preventiv. Ulterior, cele două departamente au trimis răspuns către firma Emagic, referitor la obligaţiile prevăzute de lege.

"Au fost trimise două adrese spre firmă, dar nu există nicio dovadă că s-a făcut vreo verificare. Când vine o adresă, trebuie să se ţină cont de ea şi să se verifice locul în care se orgnizează evenimentul. Nu putem găsi argumentul că nu avem oameni, putem să-i luăm din alte locuri", a precizat Raed Arafat.

Adresa trimisă la ISU de Emagic privind organizarea unui eveniment în clubul Colectiv, în septembrie, a ieşit la iveală la aproape o lună de la tragedia din clubul Colectiv.

În urma incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv, 60 de persoane au decedat şi alte aproximativ 150 au fost rănite şi internate în spitale din Capitală, ulterior unele dintre acestea fiind transferate la clinici din străinătate sau externate.

Procurorii militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie i-au pus sub acuzare pe Antonina Radu şi Petrică George Matei, ofiţeri-inspectori cu gradul de căpitan în cadrul ISU Bucureşti la data faptelor, pentru abuz în serviciu. Cei doi angajaţi ai ISU au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au permis funcţionarea în continuare a clubului Colectiv, deşi ştiau că nu are aviz şi autorizaţie de securitate la incendiu.

Potrivit Tribunalului Militar Bucureşti, care a judecat propunerile de arestare preventivă, Antonina Radu şi Petrică George Matei, în loc să informeze conducerea ISU şi să ia măsuri urgente pentru stabilirea posibilelor riscuri de incendiu din clubul Colectiv şi remedierea imediată a acestora, "prestau servicii pentru persoanele juridice şi fizice, care ar fi trebuit să fie controlate de aceştia, ceea ce e eveident, este total împotriva prevederilor legii şi regulamentelor care reglementează activitatea ofiţerilor ISU".

Instanţa a mai arătat că faptele celor doi sunt printre cele mai importante în lanţul cauzal care a dus în final la această catastrofă, dar "fără îndoială că în acest lanţ cauzal există şi mulţi alţi vinovaţi ale căror acţiuni sau inacţiuni au avut o contribuţie directă sau indirectă la producerea acestui eveniment, de la nivelul legislativ la nivelul administrativ".

Magistratul de la Tribunalul Militar a mai arătat că "este greu de imaginat cum un agent economic care sponsorizează masiv ISU (...) va putea fi controlat cu obiectivitate de inspectori aparţinând acestei instituţii masiv sponsorizate şi eventual sancţionat drastic de aceştia".

Instanţa a mai arătat că această "practică încetăţenită" ca organele de control să devină prestatori de servicii pentru cei controlaţi există la scară largă la diferite instituţii de control, ca atare, nu poate să nu fie în atenţia şefilor ierarhici ai celor doi angajaţi ISU, la toate palierele, deşi unii dintre aceştia a susţinut, "cu seninătate, că nu au avut cunoştinţă de faptele celor doi, că nu au fost informaţi".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO