Profesii

Klaus Iohannis promulgă eliminarea CASS pentru pensii şi a impozitului pe venit pentru cele sub 2000 lei

Klaus Iohannis promulgă eliminarea CASS pentru pensii...

Autor: Gabriel Pecheanu

11.01.2017, 16:36 256

”După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi (miercuri, cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Ştefan Viorel - n.r.), am decis să promulg această lege. În zilele următoare”, a declarat şeful statului.

Camera Deputaţilor a adoptat joi, în calitate de for decizional, în sesiune extraordinară, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi impozitului de 16% pe venit pentru pensii sub 2000 lei.

207 deputaţii au votat pentru şi 29 împotrivă. Voturile contra au venit de la USR.

''USR singur a votat împotrivă. Toate celelalte partide au intrat în sarabanda iresponsabilităţii bugetare. Nu a fost o decizie uşoară şi am dezbătut ore în şir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen. Asta e, suntem singurul partid responsabil şi moderat din acest Parlament'', a explicat deputatul USR Cristian Ghinea pe Facebook.

Preşedintele intermar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, joi, că PNL va vota amendamentul adus de PSD Codului Fiscal care prevede renunţarea la impozitarea pensiilor sub 2000 de lei, afirmând că liberalii vor depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO