Profesii

Manuela Sfirschi, director de resurse umane al OTP Bank: Un specialist foarte bun nu este neaparat si un bun manager

Manuela Sfirschi, director de resurse umane al OTP Bank: Un specialist foarte bun nu este neaparat si un bun manager

Manuela Sfirschi, directorul de resurse umane al OTP Bank: In ceea ce priveste recrutarea, piata financiara clocoteste in prezent. (...) Este foarte greu sa gasesti anumiti specialisti, de exemplu market risk specialist, deoarece exista, probabil, doar zece astfel de persoane in piata.

30.06.2008, 13:56 450

"In ceea ce priveste recrutarea, piata financiara clocoteste in prezent. Dinamica era mare si cand am venit eu (lucreaza in OTP din 2006 - n.r.), dar parca nu se compara cu ceea ce se intampla acum. Aceasta agitatie este o consecinta a faptului ca sunt multi jucatori pe piata, iar personalul bancar specializat este insuficient", spune Manuela Sfirschi, directorul de resurse umane al OTP Bank Romania, filiala locala a celui mai mare grup financiar maghiar.
Astfel, de fiecare data cand intra un nou jucator pe piata bancara, oamenii care au experienta in domeniu isi indreapta privirile catre acesta, pentru ca este de presupus ca ultimii intrati vor da salarii mai mari pentru a atrage specialisti.
Mai mult decat atat, chiar daca migratia de personal este frecventa in toate domeniile, fenomenul este cu mult mai vizibil in banci din cauza specializarii excesive, crede reprezentantul OTP.
Migratia si deficitul de personal sunt, de altfel, cele mai mari provocari cu care se confrunta sistemul financiar-bancar, cel mai greu de recrutat fiind specialistii.
In prezent, in cadrul OTP Bank Romania exista pozitii deschise in zona de executie - client adviser, back officer sau relationship manager -, pentru specialisti, dar si pozitii de middle management. In momentul de fata, institutia de credit deruleaza circa 100 de procese de recrutare. "Este foarte greu sa gasesti anumiti specialisti, de exemplu market risk specialist, deoarece exista, probabil, doar zece astfel de persoane in piata", spune Sfirschi. Pentru o pozitie de middle management, durata maxima a procesului de recrutare in OTP a fost de doua luni, in vreme ce pentru un auditor IT au fost necesare chiar sase luni.
Pe fondul volatilitatii pietei, angajatii companiei sunt atrasi sa o paraseasca din diverse motive, in functie de pozitia ierarhica a fiecaruia. In vreme ce personalul de executie alege sa plece din OTP pentru o majorare salariala, pentru angajatii din zonele specializate conteaza mai mult oportunitatile de dezvoltare ale carierei.
Directorul de resurse umane al bancii crede ca rezolvarea crizei de personal din sistemul bancar autohton nu trebuie sa se sprijine exclusiv pe componenta financiara. "Atunci cand reusesti sa-ti faci angajatul sa treaca de acea motivatie extrinseca, cum ar fi banii. Oamenii trebuie sa simta ca au oportunitati de dezvoltare, ca opinia lor conteaza si ca mediul de lucru este unul propice", spune Manuela Sfirschi.
Pentru a pastra oamenii in cadrul bancii, reprezentantii companiei au demarat un proiect de schimbare a culturii organizationale. "Am rulat un chestionar de cultura organizationala care ne-a aratat unde suntem si unde dorim sa ajungem", adauga Sfirschi.
Lipsa de specialisti de pe piata bancara poate fi o consecinta si a faptului ca, in contextul unei crize de talente la nivel international, managerii care sunt provomati in aceasta pozitie sunt alesi, in general, din randul celor mai buni specialisti. "Specialistii foarte buni au abilitatile tehnice, nu poseda neaparat si calitatea de a fi buni manageri. In cazul in care exista o criza la nivel de management, inseamna ca avem o criza la nivel national in ceea ce priveste felul in care au fost crescuti tinerii: nu au avut responsabilitati si nu stiu sa isi asume responsabilitati", subliniaza Sfirschi.
Degringolada de pe piata fortei de munca in sectorul bancar va inceta in momentul in care piata se va consolida, adica atunci cand la putere vor ramane doar cateva banci mari.
"Piata se va stabiliza atunci cand dezvoltarea teritoriala pentru castigarea cotei de piata va inceta. Mai exact, atunci cand fiecare jucator important va deschide cate o sucursala in fiecare zona de interes national", crede Sfirschi.


2008 - anul consolidarii
Pentru OTP Bank, 2008 va fi un an de consolidare si stabilizare. In momentul de fata, ungurii de la OTP Bank au pe piata locala aproximativ 1.100 de angajati. "La finalul anului trecut am desfasurat o activitate foarte intensa de recrutare, deoarece in 2007 am deschis 20 de sucursale", spune Manuela Sfirschi. Pentru 2008, planurile initiale ale institutiei de credit vizau dezvoltarea retelei teritoriale cu inca 20 de sucursale, insa atunci cand oficialii bancii au anuntat proiectele pentru anul in curs, s-a luat decizia sa se deschida doar cinci unitati.
In primul trimestru al acestui an, OTP Bank Romania a inregistrat o pierdere neta de circa 421.000 de euro, care a fost totusi de patru ori mai mica decat cea anuntata in perioada similara a lui 2007. Banca a reusit sa-si imbunatateasca performantele financiare atat prin reducerea cheltuielilor pe fondul intreruperii extinderii retelei teritoriale, cat si a castigurilor realizate din tranzactii imobiliare.
Doua din cele cinci sucursale care sunt programate pentru inaugurare in 2008 vor fi amplasate in Bucuresti, in vreme ce una va fi localizata in Giurgiu.
"In functie de tipul fiecarei sucursale, pot lucra de la doua pana la sase persoane intr-o unitate", afirma directorul de resurse umane, ceea ce inseamna ca ungurii ar putea angaja maximum 30 de persoane in cele cinci sucursale.


OTP Bank Romania, pe scurt
Filiala locala a celui mai mare grup financiar maghiar, cu active locale de 1,07 miliarde de euro (la sfarsitul primului trimestru)
In primele trei luni ale anului a inregistrat o pierdere neta de aproape 421.000 de euro, de patru ori mai mica decat cea consemnata in T1 2007
Aproximativ 1.100 de angajati in Romania in prezent
Pana la sfarsitul acestui an, banca va mai deschide inca cinci sucursale, in care va angaja intre doua si sase persoane

Cariera
Iulie 2007 - prezent: director HR, OTP Bank Romania
Septembrie 2006 - iulie 2007: manager al Departamentului de management organizational, OTP Bank Romania
Mai 2002 - septembrie 2006: manager resurse umane, grupul Rompetrol
Decembrie 1998 - martie 2002: director executiv, Centrul de Evaluare Resurse si Consultanta (fundatie cu activitati in domeniul resurselor umane)
Noiembrie 1997 - noiembrie 1998: human resources manager, Fast Forward

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO