Profesii

Medicii de familie, după discuţiile de la Guvern: În loc să dispară, e şi mai multă birocraţie

Medicii de familie, după discuţiile de la Guvern: În...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

20.11.2017, 13:41 159

”Draftul (propus de CNAS - n.r.) era un fel de copy-paste după contractul trecut. Nu erau multe diferenţe. Ceea ce ne-a nemulţumit este că în loc să ţină cont de ceea ce am propus noi ca principii, în primul rând de debirocratizare, el vine cu nişte prevederi în plus de birocraţie şi care ne deprofesionalizează în plus”, a declarat Sandra Alexiu, vicepreşedinte Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Ea a dat ca exemplu consultaţia de activităţi de suport.

”Am observat că s-a introdus consultaţia de activităţi de suport, o consultaţie în care nu ne întâlnim cu un pacient, ne întâlnim cu hârtii. Asta înseamnă că avem în fiecare zi o anumită consultaţie în care să facem de exemplu un referat pentru comisia de expertiză sau orice altfel de hârtii. Am spus şi ni s-a spus că nu avem o imagine de ansamblu pentru că nu am primit decât ceea ce era pentru medicina primară. Am înţeles că au dispărut din prevederile contractuale această chestiune că nu avem voie să transcriem, ceea ce ne tran sformă şi mai tare în transcriptorii celorlalte categorii, lucru pe care am spus clar că nu îl mai acceptăm”, a mai spus Alexiu.

Ea a fost întrebată dacă s-a discutat şi despre bani.

”Ni s-a spus că nu sunt.Acum se lucrează la buget. Pentru acest an ni s-a oferit o creştere de 5% faţă de ceea ce înseamnă câţiva bani în plus la varolile de punct, aşa cum e structurat contractul, ceea ce nu am acceptat. S-au dus să găsească alte soluţii. A fost evident faptul că nu se mai poate funcţiona aşa. Ne-au dat dreptate că un cabinet nu funcţiona cu aceste sume, că se pune problema că vor fi falimentare cabinetele, dar deocamdată nu sunt bani. 5% din valoarea punctului, adică 2,2 la 2,4. Înseamnă tot sub 6%, deci absolut nesemnificativ. Nu acoperă nici măcar creşterile de la utilităţi”, a conchis Sandra Alexiu.

La rândul ei, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu, a afirmat că la discuţii au mai participat ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, secretari de stat din Ministerul Sănătăţii, precum şi preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

”Este o discuţie de principii deocamdată. Deocamdată nu pot să spun că avem soluţii, spun numai că există deschiderea. Acum mergem la Casa de Asigurări ca să discutăm pe varianta noastră de contract, pentru că ceea ce am primit de la Casa Naţională este din păcate copiat după contractul vechi şi nu îndeplineşte niciunul dintre principiile pe care le-am solicitat domnului prim-ministru, şi anume posibilitatea de a ne practica meseria conform curriculei noastre şi debirocratizare şi creşterea accesului pacienţilor la serviciile medicale şi o mulţime de alte principii şi nu se regăsesc în acea variantă, oricum, sigur, provizorie. Noi am făcut propria noastră variantă de contract şi mergem la Casa Naţională ca să încercăm să discutăm articol cu articol pe varianta noastră de contract cadru”, a declarat Tănăsescu.

Ea a spus că, în continuare, există varianta ca medicii de familie să nu semneze contractele cu CNAS pentru 2018.

”Noi suntem cabinete cu profesie liberală, unii dintre noi suntem în SRL-uri, suntem în cabinete private în contract cu Casele de Asigurări de Sănătate, deci facem parte din sistemul public de sănătate, chiar dacă suntem cabinete private. Nu e vorba de grevă, înseamnă pur şi simplu nesemnarea altor contracte, dacă doamne fereşte aceste contracte ar fi dezavantajoase şi nu am putea nici să ne practicăm meseria aşa cum trebuie, nici să susţinem financiar cabinetele”, a mai spus preşedintele SNMF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO