Profesii

Mihai Miron, Spitalul privat „Sf. Constantin“ din Braşov. Un medic debutant specializat în oncologie câştigă 8.000 de lei, un chirurg cu experienţă ia şi 45.000 de lei

Mihai Miron, acţionar al Ropharma: Avem echipe de medici  colaboratori care vin din Cluj-Napoca pentru a face intervenţii complexe la spitalul nostru. Este foarte importantă dotarea tehnică, dar este nevoie şi de specialişti

Mihai Miron, acţionar al Ropharma: Avem echipe de medici colaboratori care vin din Cluj-Napoca pentru a face intervenţii complexe la spitalul nostru. Este foarte importantă dotarea tehnică, dar este nevoie şi de specialişti

Autor: Mirabela Tiron

03.05.2017, 19:45 1633

„Consider că acestea sunt salarii normale, sunt mulţi medici care vor să lucreze la noi, preferăm să lucrăm cu medici permanenţi.“

Spitalul Sf. Constantin din Braşov, care a fost deschis în 2011, con­trolat indirect de antreprenorul Mihai Miron (grupul Ropharma), a finalizat investiţii de 2 milioane de euro în chirurgie robotică, cu ajutorul că­reia se fac intervenţii minim invazive pe on­cologie urologică, dar şi pentru alte afec­ţiuni.

„În primul trimestru spitalul a funcţio­nat la capacitate maximă, chiar avem liste de aştep­tare de peste 30 de zile pentru inter­venţii, avem solicitări de la pacienţi din Un­garia şi Republica Moldova, iar pe timp de vară vin italieni şi spanioli pentru inter­venţii complexe. Aproape 5% din pacienţi sunt străini. Până acum am avut 20 de inter­venţii cu ajutorul chirurgiei robotice. Avem un parteneriat cu Spitalul din Geneva, vor să trimită pacienţi la noi“, a declarat pentru ZF Mihai Miron.

Principalul obiectiv al spitalului este chirur­gia oncologică, alături de chirur­gia obe­zi­tăţii. Cererea a crescut în zona in­ter­venţiilor chirurgicale cu grad ridicat de com­plexitate, în principal pe cazuri de chirur­gie onco­logică. Cerere mare este pentru secţia de on­cologie medicală, care oferă pa­cien­ţilor trata­mente citostatice în regim de spitalizare con­tinuă sau de zi. La spitalul Sf. Constantin se fac pe lângă intervenţiile chi­rur­gicale şi con­sul­taţii în ambulatoriu. „Vrem să avem şi inter­venţii pentru trans­plant renal cu pre­levare robotică, încercăm să intrăm în programul naţional, vom face inter­venţii şi pentru cancer gastric şi vom dez­volta o secţie de imagistică“, a mai spus Miron.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO