Profesii

Mirajul salariilor din IT atrage absolvenţii de liceu la Matematică-Informatică: Concurenţă de 20 de candidaţi pe loc la facultatea care a dat primul miliardar român din IT

Autor: Adelina Mihai, Alex Ciutacu

30.07.2018, 00:08 16946

„Atracţia pentru salariile mari din IT a condus la o creştere a concurenţei la Facultatea de Matematică şi Informatică în ultimii ani.“

Peste 1.500 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru examenul de admitere la specializarea  „Calcu­la­toare şi Tehnologia Informaţiei“ din cadrul Facultăţii de Mate­matică şi Informatică a Universităţii din Bu­cureşti, care are anul acesta 75 de locuri subvenţionate de la buget, rezultând o concurenţă de 20,1 candidaţi pe loc. Această specializare a fost înfiinţată în urmă cu circa 10 ani, iar candidaţii trebuie să dea un examen de admitere scris cu exerciţii de ma­te­ma­tică, informatică şi fizică. Ultima medie de admitere la această specializare a fost de 7,64 în 2018.

„Numărul de candidaţi nu diferă foarte mult de cel de anul trecut, însă până anul tre­cut concurenţa în rândul specializărilor facul­tăţii noastre a tot crescut. Atracţia pentru salariile mari din domeniul IT este unul dintre principalele motive care au condus la creşterea interesului tinerilor pentru o astfel de carieră“, a explicat Radu Gramatovici, decanul Facultăţii de Matema­tică - Informa­tică din cadrul Universităţii din Bucureşti. 

Printre absolvenţii acestei facultăţi se află Daniel Dines, cofondatorul com­paniei IT UiPath evaluată la 1 miliard de euro, şi Florin Talpeş, cofondator al Bitdefender, cel mai mare producător local de software.

Angajaţii din sectorul IT – domeniu care a ajuns să genereze 6% din PIB, fiind starul economiei în ultimii ani – au ajuns cel mai bine plătiţi din economie. Salariul mediu din acest sector a ajuns la aproape 6.500 de lei net, fiind de 2,5 ori mai mare decât salariul mediu la nivelul întregii economii.

Anul acesta, cele trei specializări ale Facultăţii de Matematică - Informatică (Tehno­logia Informaţiei, Informatică şi Matematică) au avut împreună peste 3.100 de candidaţi, aceştia reprezentând 15% din totalul elevilor înscrişi într-una dintre cele 19 facultăţi ale universităţii. Dacă cea mai mare concurenţă, de 20 de candidaţi pe loc, a fost la specializarea IT, la Informatică au fost 4,8 candidaţi pe loc, iar la Matematică 4,4 candidaţi pe loc. 

„Am avut acelaşi număr de candidaţi, de aproximativ 1.500 de elevi, la Tehnologia Informaţiei, însă numărul de locuri bugetate a scăzut anul acesta de la 90 la 75, pentru că 15 locuri au fost pentru elevii care au absolvit un liceu în mediul rural, din care s-au ocupat doar 3. Surpriza a fost la Matematică, unde numărul de candidaţi a fost mai mare şi am suplimentat locurile cu taxă“, a mai spus Gramatovici. Aproape trei sferturi dintre candidaţii înscrişi la această facultate au optat pentru înscrierea on-line, introdusă de anul acesta. 

Deşi interesul pentru Facultatea de Matematică - Informatică este în creştere, în medie, doar 50% dintre cei care încep această facultate o termină la timp, având în vedere că restul se angajează şi renunţă sau amână finalizarea studiilor sau nu fac faţă cerinţelor.

Daniel Dines, cofondatorul companiei IT UiPath evaluată la 1 miliard de euro, este absolvent al Facultăţii de Matematică şi Informatică

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO