Profesii

O firmă poloneză listată la Bursa de la Varşovia preia patru companii ale grupului de recrutare şi muncă temporară APT

O firmă poloneză listată la Bursa de la Varşovia...

Autor: Adelina Mihai

04.07.2017, 16:01 3139

Patru dintre cele şase companii din grupul APT, un jucător aflat pe locul 5 în topul celor mai mari firme de recrutare şi muncă temporară din România în 2016, au fost preluate de către firma poloneză cu activităţi în domeniul resurselor umane Work Service Capital Group, listată la Bursa din Varşovia.

Grupul APT este format în prezent din companiile APT Resources& Services SRL, APT Broker SRL, APT Evolution SRL, APT Finance Broker SRL, APT Human Resources SRL şi APT New Business Solutions SRL, cu afaceri cumulate de 121 de milioane de lei anul trecut şi un număr mediu de 2.182 de salariaţi.

Contractul de preluare a pachetului majoritar de acţiuni pentru patru companii ale APT a fost semnat în luna iunie.

„Pentru moment, singura informaţie pe care o putem furniza este că patru din şase companii ale APT au fost preluate de compania Work Service Capital Group. Vom reveni cu mai multe detalii în legătură cu tranzacţia pe 12 iulie”, a spus Sorina Donisa, CEO al grupului APT şi unul dintre acţionarii grupului.

Potrivit celor mai recente informaţii furnizate de companie (din luna mai a acestui an), grupul APT era controlat de către trei acţionari: Andrew Littauer din SUA (care deţinea 33,34% din pachetul total de acţiuni), Marilena Petrec (33,33%) şi Sorina Donisa (33,33%). APT a fost înfiinţată în România în 1994.

Work Service Capital Group este liderul pieţei poloneze în domeniul serviciilor de resurse umane, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei. În 2016, compania a încheiat cu venituri consolidate de 2,48 miliarde de zloţi polonezi (cca. 585 de milioane de euro), în creştere cu 16% faţă de anul anterior.  Listată la Bursa din Varşovia (simbol bursier WSE), compania este are printre acţionari de ProLogics (UK) LLP din Londra (28,44% din acţiuni), WorkSource Investments,  S.a.r.l. (21,07%), Tomasz Misiak (14,65%), JP Morgan Asset Management Limited (5,52%), Metlife Powszechne Towarzystwo Emerytalne Spolka Akcyuina (5%) si Tomasz Hanczarek (5%). Compania are o capitalizare bursieră de 550 de milioane de zloţi polonezi (cca. 130 milioane euro).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO