Profesii

O şansă pentru companii: Statul va deconta câte un salariu minim firmelor care vor angaja ucenici şi stagiari

O şansă pentru companii: Statul va deconta câte un...

Autor: Gabriel Pecheanu

30.03.2017, 17:23 733

”Proiectul prevede ca un angajator dacă acceptă să formeze la locul de muncă un ucenic va primi pe toată perioada acestei calificări suma de 250 de euro lunar, practic salariul minim pe economie pentru plata acestiu ucenic. Mai mult decât atât, la sfârşitul acestei calificări el se alege şi cu un certificat de ucenicie, ceea ce presupune că poate să se angajeze oricând fiind deja format profesional”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că proiectul îi vizează şi pe tinerii absolvenţi de studii superioare.

”La fel, anagajatorul primeşte pentru ei (absolvenţii de studii superioare - n.r.) suma de 300 de euro lunar, cu condiţia să accepte să-i formeze şi la sfârşitul acestui ciclu de formare să le elibereze certifiactul de stagiu”, a punctat Lia Olguţa Vasilescu.

În opinia ministrului Muncii, adoptarea legii va duce la reducerea şomajului, dar şi la formarea unui personal calificat ”care poate oricând să se angajeze în altă parte dacă la sfârşitul acestei perioade, după ce nu va mai primi bani de la stat, angajatorul nu doreşte să îl mai ţină pe locul de muncă”.

Vasilescu a precizat că sumele nu vor provini de la bugetul de stat ”decât la început, pentru ca apoi sunt decontate din fonduri europene pe Programul Operaţional Capital Uman, deci impactul pe buget este nesemnificativ”.

Olguţa Vasilescu a precizat că a solicitat procedura de adoptare de urgenţă, pentru fi adoptată cât mai repede de Parlament.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a afirmat că proiectul de lege a rezultat în urma discuţiilor cu investitorii români şi străini, fiind o adaptare a şcolii la cerinţele pieţei muncii din România: ”Noi am înţeles această solicitare şi venim cu acest proiect prin care decontăm salariul minim pe economie pentru firmele care încadrează ucenici şi stagiari”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO