www.zf.ro - Ultima actualizare 06:08
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Paul Evans: Nu va mai ganditi atat de mult la politicile de HR, ganditi-va mai mult la oameni!
26 oct 2009
"Cred ca se pune prea mult accentul pe activitatile care tin de HR pe timp de criza. Nu va mai ganditi atat de mult la politicile de HR, ci ganditi-va mai mult la oameni!", spune Evans, care considera ca angajatii talentati din departamentul de HR nu trebuie recrutati sau atrasi in companie, ci trebuie ajutati sa creasca pentru a putea performa.
INSEAD este una din cele mai renumite scoli de afaceri din lume. "Una din cele mai de succes companii din Danemarca a reusit sa aiba rezultate pozitive, fara a tine cont de activitatile departamentului de HR, si astfel duce o politica prin care face concedieri foarte usor, dar si angajeaza foarte usor", adauga Evans.
Departamentul de resurse umane este in continuare printre ultimele pe care top managerii romani le iau in considerare in economia unei organizatii, clasandu-se pe pozitia a cincea in functie de "greutatea" in luarea deciziilor in companie, arata cel mai recent studiu realizat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown la solicitarea HR Club, asociatia profesionala a specialistilor in resurse umane din Romania.
"Departamentul de vanzari este cel care a avut cea mai mare crestere a gradului de importanta in randul managerilor, cu pana la 46% fata de anul trecut", sustine Daniel Enescu, director general in cadrul Daedalus Grup. Studiul a fost realizat pe un esantion de 225 de persoane, format din general manageri (63), HR manageri (57) si middle manageri din departamentul de HR (105).
Managerii romani de top considera ca vanzarile, contabilitatea, marketingul si chiar operatiunile sunt mai importante decat departamentul de resurse umane, a carui importanta a crescut, in viziunea respondentilor, cu numai 18,4% fata de anul precedent.
"Fiecare angajat din companie trebuie sa-si ajute colegii din vanzari, pentru ca acestia sunt cei care au contact direct cu clientii, si astfel poate contribui cresterea businessului companiei. De aceea, departamentul de vanzari a fost cel mai important in acest an", spune Cornelia Coman, CEO al asiguratorului ING Asigurari de Viata. In cadrul grupului exista 2.000 de agenti de vanzari, pentru care compania trebuie sa asigure un nivel de venit suficient de mare incat acestia sa nu plece la concurenta.
Coman sustine ca in cadrul companiei pe care o conduce nu au fost facute concedieri, insa a mentinut salariile de anul acesta la nivelul celor din 2008, in conditiile in care o treime din cheltuielile totale ale companiei sunt reprezentate de salarii.

