Profesii

Pavel Năstase este noul rector al ASE, cea mai mare “fabrică” locală de oameni de business

Pavel Năstase este noul rector al ASE, cea mai mare “fabrică” locală de oameni de business

Autor: Adelina Mihai

27.02.2012, 22:00 5846

Pavel Năstase, 60 de ani, profesor universitar doctor în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), este noul rector al celei mai mari universităţi economice de pe piaţa locală, care şcolarizează în prezent 26.000 de studenţi.

"Domnul prof. univ. dr. Pavel Năstase a fost ales în funcţia de rector al ASE, obţinând un număr de 445 de voturi, în timp ce domnul prof. univ. dr. Dumitru Miron a obţinut 289 de voturi. În total, la votul de astăzi au participat 847 de alegători, ceea ce înseamnă că a existat o prezenţă la vot de 88,9%, mai mare decât în primul tur al alegerilor", a spus Florina Mohanu, purtătorul de cuvânt al ASE. Ea a mai precizat însă că rămâne ca ministerul Educaţiei să confirme această alegere a comunităţii universitare din cadrul ASE.

Pavel Năstase a fost în ultimii patru ani prorector al ASE, fiind responsabil cu Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii. El mai are experienţă atât ca prodecan (timp de 4 ani), cât şi ca decan la Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune (8 ani) şi vine în locul lui Gheorghe Roşca, cel care a ocupat această funcţie în ultimii opt ani, însumând două mandate.

Astăzi, între orele 8 şi 20, s-a desfăşurat cel de-al doilea tur al alegerilor, primul tur desfăşurându-se vinerea trecută, în urma căruia profesctorul Nicolae Istudor, cel de-al treilea candidat, a părăsit competeţia. La primul tur electoral au participat 718 de cadre didactice şi studenţi la vot (prezenţă de 84,76%), iar Pavel Năstase a obţniut 253 de voturi, Dumitru Miron a avut 241 de voturi, iar Nicolae Istudor a înregistrat 224 de voturi

De numele profesorului Năstase se leagă iniţierea unei conferinţe internaţionale anuale pe tematici de cercetare ştiinţifică, crearea unei reviste indexate în bazele de date internaţionale şi acreditarea Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune la nivel internaţional de către ACCA (Association of Chartered Certified Accountants). ACCA este cea mai înaltă calificare profesională în domeniul contabil, care se obţine după parcurgerea a 14 examene. Absolvenţii de ASE care au terminat facultatea acreditată de ACCA sunt însă scutiţi de primele 9 examene, pentru că li se echivalează cu diploma obţinută la ASE. De asemenea, anul trecut, Pavel Năstase a fost numit primul profesor

KPMG din România, în cadrul unui parteneriat prin care universitatea şi firma de audit şi consultanţă KPMG vor realiza proiecte în domeniul financiar- contabil.

Printre disciplinele la care predă acesta se numără Bazele Tehnologiei Informaţiei, Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date, Tehnologia Aplicaţiilor Web sau Managementul informaţiei financiar-contabile.

ASE este una din cele mai mari universităţi locale, un buget anual de aproximativ 150 mil. lei (circa 35 de milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO