Profesii

Rădulescu, BT: Estimăm o schimbare de tendinţă din descendentă în ascendentă a ratei şomajului

Rădulescu, BT: Estimăm o schimbare de tendinţă din...

Autor: Cristina Bellu

31.08.2017, 12:44 143

Analiştii Băncii Transilvania au actualizat previziunile pe termen mediu privind dinamica ratei şomajului, noile prognoze indicând niveluri medii anuale pentru componenta structurală a ratei şomajului de 5,2% în 2017, respectiv 4,9% în 2018 şi 2019.

“Ne aşteptăm la inflexiunea, adică schimbarea de tendinţă din descendentă în ascendentă pentru rata şomajului, scenariu susţinut de perspectiva finalului ciclului economic post-criză, de majorarea costurilor salariale şi de finanţare şi de riscurile la adresa stabilităţii macro-financiare pe termen mediu.”, explică Andrei Rădulescu senior economist al băncii.

Statisticile cu privire la dinamica pieţei forţei de muncă în iulie şi primele şapte luni ale anului publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS) indică perspectiva inflexiunii pe piaţa după evoluţiile pozitive din ultimele trimestre, pe fondul intensificării presiunilor salariale şi a acumulării de riscuri din sfera politicii economice, cu impact pentru climatul investiţional pe termen mediu, arată analiza Băncii Transilvania.

Cifrele INS indică majorarea numărului de şomeri cu un ritm lunar de 3,7% la 477.6 mii în iulie, cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni. 

Cu toate acestea, în dinamică an/an numărul de şomeri s-a redus cu 9% în iulie şi cu 14,8% în primele şapte luni ale anului, evoluţie influenţată de climatului pozitiv din sfera exporturilor şi consumului privat şi migraţia populaţiei active.

Astfel, rata şomajului a crescut de la 5% în iunie la 5,2% în iulie, cel mai ridicat nivel din luna martie. Rata şomajului la bărbaţi a urcat de la 5,9% în iunie la 6,2% în iulie, nivelul maxim din octombrie 2016. De asemenea, rata şomajului la femei s-a majorat de la 3,7% în iunie la 3,9% în iulie, cea mai mare valoare din martie.

Prin urmare, în primele şapte luni ale anului rata medie a şomajului a consemnat un nivel de 5,2%, în scădere cu un punct procentual an/an. Componentele masculină şi feminină au scăzut cu ritmuri an/an de 0,9 puncte procentuale (la 5,9%), respectiv un punct procentual (la 4,1%).

“Apreciem că dinamica pieţei forţei de muncă în primele şapte luni ale anului a fost influenţată de forţe contradictorii, respectiv de climatul pozitiv din sfera exporturilor şi consumului privat, diminuarea economiei informale, migraţia populaţiei active şi graba companiilor de a accelera angajările înainte de creşterea costurilor de finanţare şi de noi presiuni salariale, pe de o parte şi de creşterea semnificativă a costurilor salariale şi acumularea de riscuri la adresa climatului investiţional pe termen mediu, pe de altă parte.”, adaugă Rădulescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO