Romania pe bune

29 nov 2004 Autor: Marian Stas



Abia ulterior am realizat ca atunci cand am gandit si am scris "scoala pe bune" vedeam in ea, de fapt, (Romania pe bune(, desi viziunea este continuta in chiar primul punct al planului de actiune propus de la bun inceput: Educatia - cel mai important proiect public al Romaniei in urmatorii 8 ani Totul este sa vezi, nu-i asa?!...



Logica extrapolarii este imediata: schimbarea profunda a comportamentului unei societati se poate produce numai daca este amorsata si sustinuta durabil de agenti ai schimbarii cu statut de (masa critica( - o masa critica de milioane (la propriu!), cu inalt grad de (competitivitate mentala(; competitivitate mentala se poate crea doar amorsand imediat si sustinand durabil un proces profund de schimbare (de milioane!) a (infrastructurii mentale( a societatii, in ansamblul sau; subsistemul public principal pentru schimbarea infrastructurii mentale a societatii este educatia, in sensul cel mai larg cu putinta. Asadar, cum Romania are nevoie ca de aer - acum! - de schimbarea infrastructurii sale mentale, educatia devine proiectul public numarul 1 al tarii in urmatorii opt ani! Simplu, armonios, pragmatic!



In alchimia publica de schimbare prin educatie a infrastructurii mentale a Romaniei, educatia prin scoala ar trebui sa joace de departe rolul cel mai important, fie si numai daca avem in vedere numarul de suflete pe care acest sistem le atinge in mod direct. Doar in spatiul preuniversitar isi duc existenta cam 300.000 de oameni ai scolii, care pastoresc cam 3.000.000 de copii. Trei sute de mii de adulti si trei milioane de copii! Adaugati parintii si bunicii care se bucura ori sufera la rand cu fiecare din cele trei milioane de inimi scolare simtind indirect, ei insisi, respiratia scolii aduse in case de copii si nepoti si sper sa realizati amploarea impactului sau fara pereche! Pentru mai multa relevanta, va propun un exercitiu (de mantra(: repetati de multe ori, cu voce scazuta, cuvintele (trei sute de mii de dascali... trei milioane de copii... trei sute de mii de dascali... trei milioane de copii... trei sute de mii de dascali... trei milioane de copii...(. Simtiti? Intelegeti? Vedeti?!...



Am folosit conditionalul optativ in fraza (ar trebui sa joace rolul public cel mai important...(, in legatura cu educatia prin scoala, pentru ca asa trebuie sa fie si pentru ca acum nici pe departe nu se intampla asa ceva - dimpotriva! Acum este ca in binecunoscuta poveste a drobului de sare: contemplam nauci bulgarele cu pricina - el, gata sa se prabuseasca, noi, lamentandu-ne imanent si fatalist de chestiune, incremeniti, inerti in frica de a invinge si depasi o data pentru totdeauna crancena rezistenta la schimbare a scolii ca sistem! Ne miscam bezmetic in toate directiile posibile, cu sau fara noima, alienati si frustrati de un urias angrenaj didactico-birocratic proiectat structural incorect si inadecvat, care atarna plumb de aripile puilor nostri tineri nerabdatori sa deseneze cat mai repede cerul cu zborul lor. Va invit sa fiti o clipa onesti cu dumneavoastra insiva cand raspundeti la intrebarile urmatoare. Parintii si bunicii: va place cum fac carte si cum isi petrec timpul in scoala copiii si nepotii dumneavoastra? Chiar va face placere sa bagati degeaba bani cu ghiotura in meditatii girand astfel o scoala facuta prost acolo unde ea poate si trebuie facuta bine? Dascalii: dumneavoastra va place cum arata acum sistemul educational in care profesati zi de zi? Acei dintre dumneavoastra care sunteti si parinti, ce raspuns ati da intrebarilor anterioare? In fine, elevii: voua, celor mai importanti protagonisti ai educatiei publice ori private, va place scoala asa cum o faceti acum? Chiar va face placere sa munciti, ineficient si neergonomic - uneori, pana la oboseala fizica mult peste limitele normale -, dupa orare cu 14-15-16-17 discipline in fiecare semestru? Sa copiati, sa chiuliti si sa faceti meditatii in nestire inca din clasele primare? (stiu, stiu: nu toti, de buna seama!...)



Nu credeti (parinti si bunici, dascali, elevi) ca mai intelept ar fi sa gandim impreuna un altfel de scoala? Un spatiu in care continuum-ul scoala (intelegand aici dascalii, dar si sistemul in ansamblul sau) - elevi - parinti - comunitate - scoala creioneaza zonele de confluenta intre aspiratiile individuale si nevoile comunitatii, implinindu-le armonios pe amandoua? O scoala cladita pe valori precum increderea, onestitatea, competenta si performanta autentice, care sa foloseasca - inainte de orice, copiilor nostri - si sa ne placa, pur si simplu?!



De ce spun (educatie, in sensul cel mai larg( si de ce spun ca scoala este doar una din componentele educatiei la care ma refer - in fapt, resursa critica strategica a oricarei natii, deci si a natiei romane? Pentru ca in spatiul public educatia se manifesta in multe forme si este livrata de multi actori ai acestui spatiu. Un exemplu este educatia pentru comportament si actiune civica, pentru cultivarea ideii de societate civila - promovata de multele asociatii si fundatii active pe acest segment. Al doilea exemplu pe care il propun este educatia pentru crearea unei piete de consum mature, in care competitia pentru bunuri si servicii de cea mai inalta calitate, la cele mai avantajoase preturi, livrate in cele mai bune conditii pentru noi, clientii, incepe sa devina tot mai mult norma. In acest caz, vectorii de atac sunt modelul garantat de buna practica al (multinationalelor( dar si, din ce in ce mai pregnant, impetuozitatea business-urilor (fabricate in Romania(. si ma mai gandesc, de asemenea, la un alt tip fundamental de educatie ce ne bate in usa cu insistenta, ajungandu-ne din urma acusi-acusi: educatia pentru cetatenie europeana, pentru existenta in spatiul Europei Unite catre care ne indreptam cu pasi repezi, pregatindu-ne sa-i devenim parte in mai putin de o mie de zile!



Unde (nu mai tine( si (nu mai merge(, cu scoala de acum? In primul rand, (nu mai tine( sa ne furam singuri caciula: o scoala in care regula este (merge si asa( nu poate genera modelul de resursa umana necesar unei Romanii moderne, europene, de mileniu trei. Exemple? Da, fara placere: intram la ore cu zece minute mai tarziu si iesim cu sapte mai devreme, ori nu venim de-a binelea (stiu-stiu: (nu toti(!); luam note mari copiind din stanga/dreapta ori de sub banca (stiu-stiu: (nu toti(!); punem note mici pe o parte (atunci cand o facem cu buna stiinta), ca sa dam meditatii pe cealalta parte, ca sa castigam un banut in plus peste salariul cuvenit, ridicol de mic in raport cu cat ar trebui sa fie (stiu-stiu: (nu toti(!) vindem si cumparam teze, corigente, bacuri, poate chiar olimpiade, tot ca sa dam bine in CV-uri, admiteri, ori cine stie unde... stiiiu: Nu toti! Nu EU - celalalt! Nu NOI - altii! NIMENI!...



Nimeni, pe naiba! Sa fim seriosi, monser, vorba lui nenea Iancu!... N-aveti impresia ca scoala devine un soi de piata trista, in care increderea, onestitatea si integritatea tradate se scot la mezat vanzandu-se, mult prea repede si prea ieftin, pe un pumn de arginti ticalositi?...



Nu mai tine si nu mai merge din multe alte motive, pe care scoala ca sistem mai degraba le cultiva, in loc sa le pliveasca si sa creasca in loc rasad nou, de soi. Este un exercitiu dur, inconfortabil, de schimbare - dar este absolut necesar, pentru mai binele nostru si al copiilor nostri. De ce dur? Pentru ca prin orice schimbare noi, oamenii, trecem nu usor! Pana la (entuziasmul noului inceput( (cum scrie la teorie) avem cale lunga: incepem din celebra stare numita pe englezeste denial (adica, refuzul acceptarii realitatii asa cum e ea - (fugi dom(le de-aici, ca nu-i adevarat!...() Urmeaza, pe rand, furia, socul, rezistenta, teama, frustrarea, confuzia, stresul - adica, din rau in mai rau!... Ajungem, apoi, in faza de explorare, caracterizata de pericolul cercului vicios al evitarii (ruperii pisicii(, (luarii taurului de coarne( (avoidance, adica, tot pe englezeste) - sau cu o formulare scrobita, al pilotarii unor posibile solutii de schimbare. Dupa ce am coborat in hau, urcam pieptis, sisific, pe Calea schimbarii de sine, traind noi stari launtrice: lumin(it)a creativitatii; scepticismul - iese?... nu iese?...; acceptarea (iese!...); nerabdarea (mai mult!... mai repede!... mai bine!...); speranta; forta formidabila a energiilor eliberate de temeri si scepticism; in fine, bucuria noului inceput - rasplata binemeritata dobandita prin curaj si munca pe branci.



Acum, la final, recapitulam, ca sa fixam cunostintele (repetitio...) Asadar, proiectul de care vorbim: Romania pe bune! Ingredientul-cheie: Educatia. Statutul sau: cel mai important proiect public pe urmatorii opt ani. Logica proiectului: o Romanie solid cladita interior se face creand o resursa umana la fel de solida si performanta, ceea ce presupune schimbarea urgenta a infrastructurii mentalului nostru social. Educatia, in sens larg, si scoala pe bune, in particular, sunt instrumentele transformationale ale acestui proces, gandit de noi si nu de altii, pentru noi si pentru altii, ca sa ne fie mai bine - noua, si celor ce ne vor urma. Merita, de nu se poate!



Incepem de azi?!...

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.11.2004

 
Cuvinte cheie:
Romania
, pe
, bune
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide